de Proiect4!
* Sfârşitul lunii septembrie a marcat primul an de Proiect4
* Pe parcursul acestui an, Alessandra Stoicescu, Cătălin Ştefănescu, Bobby Voicu şi Mercedes-Benz GLK au depus eforturi susţinute pentru îndeplinirea obiectivelor propuse
* Odată cu trecerea unui an, cei patru parteneri au căpătat o nouă perspectivă asupra cauzelor lor
* Eforturile depuse în slujba cauzelor alese de Sandra, Cătălin şi Bobby s-au concretizat în rezultate remarcabile
* Proiect4 – o poveste despre pasiunea pentru responsabilitate
* Proiect4: www.proiect4.ro, www.facebook.com/Proiect4
La sfârşitul lunii septembrie s-a împlinit un an de la lansarea Proiect4, o asociere remarcabilă între trei personaje cu scopuri nobile şi un SUV cu personalitate. În urmă cu un an, Alessandra Stoicescu, Cătălin Ştefănescu şi Bobby Voicu acceptau invitaţia Mercedes-Benz GLK de a colabora şi de a-şi uni eforturile sub umbrela unei iniţiative unice şi ambiţioase: Proiect4. Aceasta şi-a propus să aducă o schimbare benefică atunci când vine vorba de probleme de actualitate cu care se confruntă oameni şi comunităţi din România.
Prin obiectivele asumate, Proiect 4 a urmărit să consolideze cultura responsabilităţii şi să susţină, prin propriul exemplu, gestul public al ambiţiei de a oferi ajutor celor care au nevoie. Astfel, alături de un autovehicul care a revoluţionat lumea SUV-urilor, cei trei parteneri şi-au pus în practică întreaga experienţă, pentru a atrage atenţia asupra respectivelor probleme şi a identifica soluţiile potrivite pentru rezolvarea lor.
Pe parcursul primului an de Proiect4, Sandra, Cătălin, Bobby şi Mercedes-Benz GLK au colaborat pentru a ajunge cât mai aproape de rezultatele pe care şi le-au propus să le atingă în toamna anului trecut. Mai mult, versatilul SUV a constituit pentru aceştia un sprijin constant şi energic, pregătit oricând să ofere ajutor. Însă, rolul GLK a fost mai mult decât cel al unui autovehicul, prezenţa sa alături de cei trei reprezentând un simbol al valorilor Mercedes-Benz şi în special al responsabilităţi asumate de marcă atât faţă de clienţii săi, cât şi faţă de mediu şi societate.
Cauzele asumate: Bătrâna, Maliuc şi Libida – destinaţiile GLK în cadrul Proiect4
La început de drum, Alessandra şi-a propus să sprijine o cauză ce iniţial părea lipsită de speranţă: satele izolate, rupte de lume, pe care civilizaţia le-a lăsat în urmă. Sandra şi-a concentrat atenţia asupra comunei Bătrâna, din judeţul Hunedoara. Lipsite de un sistem de alimentare cu apă curentă, neracordate la reţeaua de energie electrică, aceste comunităţi sunt neglijate, iar locuitorii au un trai anevoios. În cazul Bătrânei, problema prioritară era lipsa apei curente şi a canalizării.
Prezentatorul şi realizatorul longevivei emisiuni culturale „Garantat 100%”, Cătălin Ştefănescu, şi-a îndreptat atenţia asupra unei zone dragi lui, Delta Dunării. Căutând să le facă viaţa mai uşoară locuitorilor comunităţii din Maliuc, Cătălin a ales să identifice soluţii în ceea ce priveşte problemele şi lipsurile cu care se confruntă sătenii. Proiectul lui Cătălin a fost orientat mai ales către copii din Maliuc (localitate izolată din Delta Dunării). Şi-a propus să facă tot posibilul pentru a-i ajuta pe locuitori: o barcă cu motor pentru Parintele Angelian (preotul satului) şi pentru cei pe care îi ajută, haine şi încălţăminte de iarnă pentru cei 13 copii care vin la şcoală pe jos, de la distanţe mari, iar pentru tabăra de copii din centre de plasament, aşternuturi noi pentru 40 de paturi, detergenti şi tăvi compartimentate de inox, pentru servirea mesei.
Bobby Voicu, unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri din online-ul românesc s-a alăturat Proiect4, alegând să susţină o cauză născută din pasiunea sa pentru cetăţile şi monumentele istorice aflate pe teritoriul României şi nu numai – acele monumente care, datorită nepăsării, au devenit lipsite de poveştile care le-au însoţit de-a lungul veacurilor; poveşti, care prin cei care le ascultă, vorbesc vizitatorilor despre locuri şi oameni ce au refuzat să se resemneze odată cu trecerea timpului. Multe sunt cazurile în care astfel de locuri nu beneficiază de grija celor care trebuie să o ofere aşa cum trebuie: accesul aproape imposibil datorită drumurilor, lipsa unui ghid şi chiar a panourilor menite să povestească vizitatorului despre istoria locului respectiv.
Un an de Proiect4 şi rezultate: Bătrâna mai face un pas, Părintele Angelian şi-a primit barca, iar Bobby a ales Libida
Aniversarea primului an de Proiect4 constituie un prilej bun de a privi în urmă, analizând rezultatele obţinute, experienţele trăite şi obstacolele întâmpinate. Rezultatele obţinute de cei trei reafirmă necesitatea şi validitatea iniţiativei GLK, încurajând acţiunile autorităţilor locale şi subliniind importanţa unor probleme sociale uneori neglijate. Readucând în atenţia publică aspecte nevăzute ale unei lumi parcă uitate de cei care pot oferi o mână de ajutor, Sandra, Cătălin şi Bobby s-au confruntat cu obstacole neprevăzute, dar au avut parte şi de surprize plăcute.
Astfel, Sandra a obţinut o primă victorie în urma eforturilor depuse: promisiunea scrisă a autorităţilor locale de a contribui cu 40.000 de euro la rezolvarea unor probleme prioritare – alimentarea cu apă curentă şi introducerea unui sistem de canalizare. Iar la început de 2010, banii erau disponibili pentru începerea lucrărilor.
“Proiect 4 este o poveste despre echipă şi despre idealuri. Cătălin, Bobby şi Sandra alături de GLK. Noi trei am pornit la drum cu planuri şi ţeluri diferite. Uniţi însă de GLK şi de dorinţa de a schimba. Şi am reusit! În primul rând ne-am schimbat noi. Am simţit că atunci când eşti parte a unei echipe şi te bizui pe ceilalţi poţi schimba chiar lumea întreagă. După un an, când tragem linie, ştiu că suntem 4 prieteni care vorbesc aceeaşi limbă şi fiecare ştie ce vrea celălalt. Doar aşa a fost posibil ca oamenii din Bătrâna să aibă apă şi canalizare şi mai ales să regăsească speranţa. Mergem mai departe şi cred că GLK mă va purta în alte zone izolate şi uitate de toţi. Împreună vom mai construi încă o punte pentru oameni către civilizaţie, apoi încă una şi încă una…,“ declară Sandra.
În încercarea sa de a ajuta locuitorii comunităţii Maliuc să beneficieze de condiţii decente de trai, Cătălin Ştefănescu s-a văzut pus în situaţie de a alege o serie de priorităţi atunci când vine vorba de ajutorul acordat. Iar barca Părintelui Angelian s-a dovedit a fi printre cele mai importante deoarece ar fi putut facilita transportul pentru locuitorii comunei. Cu acestea în gând, a făcut tot posibilul pentru a oferi Părintelui o barcă nouă şi a reuşit! Acum sătenii din Maliuc au din nou un mijloc rapid de a ajunge în Tulcea. Mai mult, copiii din sat au beneficiat şi de o tabără departe de greutăţile Maliucului.“Proiect4 e un exemplu de transformare în concret a unor valori care, deseori, par să fie doar teoretice. E o poveste de prietenie, de solidaritate, de comunicare, mult dincolo de simplul exerciţiu mediatic. Lucrul ăsta nu se face foarte uşor, dar merită toate eforturile. Am învățat enorm în acest prim an de proiect şi am înţeles, o dată mai mult, că lucrurile simple, dar bine făcute, sunt baza pe care se pot construi marile proiecte colective. Împreună cu prietenii Sandra Stoicescu şi Bobby Voicu am descoperit oameni, locuri şi poveşti minunate. Povestea proiectului nostru, susţinut de platforma de comunicare creată de Mercedes-Benz GLK, e doar la început. Iar ce vom face mai departe se poate vedea pe www.proiect4.ro”, declară Cătălin.
În ceea ce priveşte cauza lui Bobby Voicu, integrarea monumentelor istorice în circuitul turistic al României, după un lung periplu, acesta a decis să-şi concentreze eforturile asupra cetăţii Libida, singura cetate din Dobrogea construită pe cursul unui râu. Situaţia în care se află cetatea este una mai degrabă tristă şi reflectă în întregime complexitatea problemelor cu care se confruntă arheologia autohtonă. Concluzionând, Bobby declară: “Proiect4 m-a ajutat să înţeleg că trebuie să facem noi ceva, nu să aşteptăm de la alţii, că sunt o mulţime de oameni care vor să ajute, doar să li se ofere posibilitatea. Dacă nu era Proiect4 nu m-aş fi mişcat să fac ceva, pentru că înainte consideram că "este timp". Aşa am aflat că arheologia are probleme mari, că pot fi rezolvate, măcar în parte, dacă există bunavoinţă. Totul e ca acei oameni pasionaţi să facă "ceva", să se mişte.”
Proiect4 – o poveste despre pasiunea pentru responsabilitate
Dintotdeauna, Mercedes-Benz a cultivat un set de valori prin care a dat dovadă pe parcursul timpului de excelenţă. Povestea mărcii Mercedes-Benz este una despre pasiune. Pasiunea pentru perfecţiune, fascinaţie şi responsabilitate. Cele trei valori reprezintă promisiunea pe care Mercedes-Benz o face tuturor celor care şi-au manifestat pasiunea pentru excelenţă. Alessandra Stoicescu, Cătălin Ştefănescu şi Bobby Voicu sunt cei care, începând cu toamna trecută, alături de Mercedes-Benz GLK, au ales să vorbească despre responsabilitate şi să acţioneze în consecinţă, într-un mod inedit: în cadrul Proiect4 – o prietenie remarcabilă între trei dintre cele mai perseverente personaje în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea.
Acum, Sandra, Cătălin şi Bobby vor continua în cadrul Proiect4, alături de Mercedes-Benz GLK, să sprijine cauzele alese iniţial, totodată căutând constant să identifice soluţii pentru rezolvarea unor probleme conexe: situaţia celor care trăiesc în comunităţile izolate din România (Sandra), greutăţile comunităţilor din Delta Dunării (Cătălin) şi locurile care şi-au pierdut povestea şi pentru care arheologia poate face ceva (Bobby).