cu 25% si un profit cu 70% mai mare fata de anul 2008
Compania S.C. Albalact S.A. a înregistrat rezultate foarte bune, de creştere a cifrei de afaceri cu 25,2% pentru lunile ianuarie-septembrie ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea este cu atât mai remarcabilă, cu cât PIB-ul României a scăzut cu 8,7% in trimestrul doi al acestui an, iar în primul trimestru s-a înregistrat o scădere de 6,2% faţă de anul trecut. Piaţa românească de lactate, din datele APRIL, ar fi crescut cu aproximativ 5%, în cel mai bun caz. Acest lucru demonstrează faptul că strategia Albalact a fost înca o dată corelată cu evoluţia pieţei şi a avut un caracter vizionar.
Cifra de afaceri a companiei Albalact a crescut cu 25,2% în perioada ianuarie-septembrie 2009 a acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 167,867,394 RON în lunile ianuarie-septembrie 2009, de la 134,087,038 RON în lunile ianuarie-septembrie 2008.
„Rezultatele sunt foarte bune”, potrivit lui Traian Simion, Directorul General S.C. Albalact S.A.” în condiţiile în care, în ultimele 4-5 luni, bătălia de preţuri a fost de multe ori iraţională: toţi competitorii au sperat să câştige cota de piaţă în aceste condiţii, însa nu toţi au şi reuşit . Din punct de vedere cantitativ, Albalact a reuşit să-şi atingă targetul volumic, având o creştere de 35% faţă de 2008, ceea ce a dus la câştigarea de market share pe anumite categorii, chiar dacă investiţia de la SC Raraul SA a întârziat mai mult decât a fost programat.”
Şi profitul net înregistrat de companie în primele nouă luni ale acestui an a crescut cu 70% faţă de profitul obţinut în aceeaşi perioadă a anului 2008. În perioada ianuarie-septembrie 2009, profitul net înregistrat a fost de 1,720,689 RON, cu o creştere de 720,689 RON faţă de profitul net de un milion de RON din 2008.
De asemenea, profitul operaţional obţinut de Albalact în primele nouă luni ale anului 2009, a crescut cu 230%, ajungând la 6.246.556 RON în 2009, de la 2,723,127 RON în 2008.
“În acest trimestru, fabrica Rarăul din Câmpulung va aduce un plus de valoare pentru Albalact, ceea ce face ca obiectivul nostru pentru urmatoarea perioadă să fie atingerea indicatorilor de profitabilitate ” declară Traian Simion, Director General S.C. Albalact S.A.
Ca previziuni pentru următoarea perioadă, Traian Simion consideră că piaţa de lactate va reveni la normal, în special în ceea ce priveşte comportamentul producătorilor în piaţă, dar nu vor fi schimbări majore în cel al consumatorilor, aceştia îndreptându-se în general, tot către produsele de bază.
“În ceea ce priveşte următorul an, acesta va fi un an al celor care şi-au făcut temele în ultimii 3-4 ani, în special în privinţa aplicărilor condiţiilor Uniunii Europene, privind capacităţile de producţie, un an al celor celor care au avut o strategie de marketing construită pe termen lung. Va fi un an al consolidărilor în industrie, pe parcursul căruia s-ar putea ca mulţi jucători mici să fie eliminaţi, vor fi posibile preluări. 2010 va fi foarte clar un an al consolidărilor de branduri existente pe piaţă, în condiţiile în care private label devine un jucător demn de luat în seamă. Cum cea mai bună strategie în condiţii de criză este de a câştiga cota de piaţă, bătălia se va da în continuare pe cota de piaţă, mai puţin pe profitabilitate, dar nu cu orice preţ, aşa cum s-a întâmplat în 2009”, apreciază Traian Simion, Director General S.C. Albalact S.A.
Albalact a traversat cu bine perioada dificilă, determinată de procesul de consolidare de anul trecut, când a deschis o fabrică nouă în judeţul Alba şi a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Rarăul Câmpulung Moldovenesc. Ca urmare a finalizării înregistrării majorării, deţinerea SC Albalact SA în cadrul capitalului social al SC Rarăul SA s-a majorat până la nivelul de 93,6%.
În 2009, compania şi-a adaptat foarte bine strategia la realităţile pieţei, lucru care îi asigură un ritm de dezvoltare peste cel al pieţei lactatelor – care anul acesta ar putea creşte cu aproximativ 5%-7%, potrivit ultimelor estimări APRIL.
În toamna anului trecut, Albalact a relocat producţia de lactate în noua fabrică de la Oiejdea, care a presupus o investiţie de peste 17 milioane de euro. La scurt timp, Albalact a achiziţionat 77% din acţiunile societăţii Rarăul SA Câmpulung Moldovenesc pentru intrarea pe categoria brânzeturilor, după reconfigurarea strategiei de dezvoltare.
SC Albalact SA a fost privatizată în anul 1999 şi este listată la categoria a II-a Bursei de Valori Bucureşti. Albalact se află în acest moment pe locul 4 în topul producătorilor de lactate din România şi produce peste 60 de sortimente de lapte, iaurt, smântână, unt şi brânză sub mărcile – Fulga, Zuzu şi De Albalact. Potrivit analizelor MEMRB, Albalact este lider de piaţă pe segmentul laptelui proaspăt pasteurizat cu laptele Zuzu şi mai este lider de piaţă cu untul de masă Albalact. Cu smântâna Albalact, compania ocupă locul doi pe acest segment. Laptele UHT Fulga a adus compania Albalact tot pe locul doi pe segmentul UHT.
SC Rarăul SA a fost privatizată în anul 1994 într-una din primele achiziţii de tip MEBO (preluare de către angajaţi şi conducere) din industria românească de lactate. S.C. Rarăul S.A. este specializată în domeniul producţiei de brânzeturi, inclusiv produse tradiţionale tip caşcaval, caş şi urdă, precum şi în producţia de lapte praf, unt şi produse proaspete tip smântână, iaurt, lapte bătut tip sana şi lapte pentru consum, sub brandul omonim Rarăul.
{mosloadposition user10}