Bucureşti/Pietermaritzburg. Ambasadorul mărcii BMW, Alessandro Zanardi (Italia), a încheiat Campionatul Mondial UCI de Paraciclism pe Şosea Drumuri 2017, desfăşurat la Pietermaritzburg (Africa de Sud), câ știgând al zecelea titlu mondial. Cea de-a treia competiţie pentru el din programul acestui eveniment a fost ştafeta pe echipe de duminică. Zanardi şi colegii săi din echipa naţională a Italiei, Paolo Cecchetto şi Luca Mazzone, au dominat cursa şi şi-au apărat cu succes titlul mondial.
Ştafeta pe echipe a avut loc pe parcursul a nouă tururi de câte 1,09 km (distanţa totală a fost de 9,8 kilometri). Trioul italian a fost considerat marele favorit al întrecerii. Zanardi, Cecchetto şi Mazzone au controlat acţiunea şi nu au fost supuşi nici unei presiuni din partea adversarilor în drumul lor către medalia de aur. În final, ei au încheiat traseul într-un timp de 16:31,734 minute şi au avut un avantaj de şase secunde faţă de echipa clasă pe locul al doilea, SUA. În cele trei concursuri la care a participat la Pietermaritzburg, Zanardi a cucerit două titluri mondiale, la contratimp şi la ştafetă pe echipe, precum şi o medalie de argint în cursa de fond.
“Sunt foarte fericit şi bucuros că am câştigat o altă medalie de aur, a zecea a mea per total”, a spus Zanardi. “De asemenea, sunt foarte fericit că am doborât un record ca echipă de paraciclism a Italiei şi am câştigat mai multe medalii de aur la acest concurs decât la orice altă ediţie. Este fantastic pentru întreaga echipă.”
“Dacă fac un rezumat al evenimentului din punctul meu de vedere: a fost grozav”, a continuat Zanardi. “Ce pot să spun? Am obţinut încă două medalii de aur. În cursa de fond, am terminat «doar» pe locul al doilea, dar a fost foarte strâns şi este remarcabil să văd că încă sunt competitiv la vârsta mea. Trebuie să fiu mândru de acest lucru – acum încerc să mă refac un pic pentru că mă aşteaptă şi alte evenimente foarte importante.”
Cu toate acestea, Zanardi nu are prea mult timp să se odihnească, deoarece aceste evenimente vor avea loc chiar în cursul acestei luni: două triatlonuri pe distanțe lungi. Peste două săptămâni va aborda evenimentul de la Pula (Croaţia, 17 septembrie), iar la 30 septembrie va concura în triatlonul de la Barcelona (Spania), unul dintre cele mai importante momente ale anului pentru el.