de la Rasnov
Miercuri, 11 august, ora 12.30, va fi difuzat cel de-al IV-lea episod din serialul documentar Al Doilea Război Mondial: La răscruce, la cinematograful din Râşnov. Ultimele două episoade ale acestui serial vor putea fi văzute joi, 12 august, de la ora 13.30 („Zile mari”) şi vineri, 13 august („Sfârşitul coşmarului”), de la ora 12.30.
Constituit în întregime din filme originale de 35, de 16 şi de 8 mm, „Al Doilea Război Mondial” cuprinde imagini rare despre: masacrul ofiţerilor polonezi de la Katyn, evacuarea forţei expediţionare britanice la Dunkirk, tratamentul inuman aplicat soldaţilor francezi, luaţi prizonieri de nazişti şi despre sacrificiul soldaţilor sovietici de la Stalingrad. Compilând incredibile înregistrări, documentarul dezvăluie privitorilor o imagine nouă a celui de-al Doilea Război Mondial, cuprinzând întreaga complexitate a acestuia, dar şi perspectivele celor două tabere: victimele şi învingătorii.
„Al Doilea Război Mondial” este produs de France Télévisions Distribution pentru National Geographic Channels International. Louis Vaudeville este producător pentru France Télévisions Distribution. Pentru NGCI, vicepreşedinte executiv de conţinut este Sydney Suissa.
Miercuri, 11 august, Rasnovul va asteapta sa urmariti si filme precum:
10:00 – 11:00 Pistruiatul, regia Francisc Munteanu, ep.6, România, 1973, 40′
11:00 – 12:30 Campania din Polonia / La Campagne de Pologne, regia Friz Hippler, Franţa, 2006, 1h08′
12:30 – 13:30 Al Doilea Război Mondial, National Geographic Channel, 2010, Ep. 4 – La răscruce, 1h
14:00 – 16:00 Pe malul stâng al Dunării albastre, regia Malvina Urşianu, România, 1983, 1h45′
16:30 – 18:30 Genocidul social / Memoire d’une saccage, regia şi scenariul: Fernando E. Solanas, Elveţia-Franţa-Argentina, 2004, 1h 41′
19:00 – 21:00 Amiral / Admiral, regia Andrey Kravchuk, Rusia, 2008, 2h04′
21:30 – 24:00 Che: Argentinianul, regia Steven Soderbergh, Franţa-Spania-SUA, 2008, 2h14’, proiecţie în Grădina Cetăţii