Rick Yancey
Editura Art
Fiintele de pe alte planete au fascinat si fascineaza. Pana la urma, in acest mare univers (asta fara a lua in calcul teoria multiversurilor) ar putea fi multe alte fiinte pe alte planete. In mod cert, ar putea semana cu oamenii in anumite privinte, sau ar putea fi complet diferite.
Ar putea fi niste fiinte prietenoase, dar ar putea fi si niste aprigi dusmani.
Rick Yancey isi invita cititorii sa ia in calcul o ipoteza provocatoare: extraterestii vor sa ne extermine. Cum reactioneaza oamenii?
La inceput sunt curiosi in ceea ce ii priveste. Si pana la urma, cum sa nu fie? Nu este oare curiozitatea una dintre trasaturile care ne ajuta sa invatam si pe care le cultivam constant – si le incurajam la copii?
Dar cand primele valuri (nu va spun care sunt) reusesc sa ucida aproape toti locuitorii planetei, cei ramasi fac ceea ce am face toti: revin la cea mai elementara trasatura si incearca sa supravietuiasca.
Printre acestia se numara si Cassie, o tanara de 16 ani care isi vede mama omorata, apoi fratele mai mic luat. Si care isi propune sa faca tot ce poate pentru a-si salva fratele.
Pe drum – fiindca este o calatorie a unui erou – intalneste tot felul de fiinte: unele prietene, altele nu.
„Al cincilea val” este un roman captivant, cu o actiune bine inchegata si personaje interesante, multe specifice acestui gen, dar atent creionate si adaptate pentru a se potrivi povestii.
Cartea cucereste prin ritmul alert, stil, rasturnarile de situatie, imbinarea dezvaluirilor cu actiunea prezenta si prin actiune – mai ales prin finalul surprinzator care va determina orice cititor sa astepte cu deosebita curiozitate cel de-al doilea volum al seriei.
„Fascinant si original, Al Cincilea Val este un roman-tsunami care te prinde si nu-ti mai da drumul. O poveste post-apocaliptica despre o invazie extraterestra, cu o eroina inteligenta si vulnerabila in mijlocul actiunii.“ New York Times