Astăzi și mâine are loc la Bruxelles al 7-lea Forum pentru coeziune. Această reuniune majoră, organizată o dată la fiecare trei ani, reunește aproape 700 de actori principali în politica de coeziune, respectiv reprezentanți ai instituțiilor europene, ai statelor membre, parteneri economici și sociali, universități și autorități regionale și locale.
Toți participanții se reunesc pentru a dezbate politica de coeziune post-2020, în contextul pregătirilor în curs pentru următorul cadru financiar, un document de reflecție asupra viitorului finanțelor UE fiind prevăzut a fi prezentat până la finalul lunii.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude JUNCKER, președintele Parlamentului European, Antonio TAJANI, și prim-ministrul maltez, Joseph MUSCAT, vor lua pe rând cuvântul pe parcursul celor două zile, de-a lungul cărora sunt organizate numeroase ateliere și conferințe pe teme referitoare, în special, la simplificarea normelor, investițiile UE în inovare, reducerea disparităților geografice sau sprijinul pentru reformele structurale.
Comisarul european pentru politică regională, Corina CREȚU, alături de vicepreședintele Comisiei Europene responsabil pentru locuri de muncă, creștere economică, competitivitate și investiții, Jyrki KATAINEN, vor deschide lucrările Forumului. Comisarii europeni Günther H. OETTINGER, Phil HOGAN, Marianne THYSSEN, Karmenu VELLA și Pierre MOSCOVICI participă la dezbatere.
Comisarul Corina CREȚU a declarat: “Forumul de coeziune constituie o etapă esențială în pregătirea cadrului financiar post-2020. El ne va permite să ne testăm ideile în rândul actorilor care pun în practică politica de coeziune pe teren. Și va fi, de asemenea, ocazia de a asculta propunerile lor pentru modelarea unei politici de coeziune care știe să răspundă provocărilor rezultate din globalizare și din nevoia de a construi economii robuste și rezistente. Mă aștept să avem două zile încărcate de schimburi de opinii, care vor alimenta procesul nostru de reflecție.”
Programul Forumului este disponibil aici.
Toate sesiunile vor fi transmise în direct on-line și deschise accesului presei.
Un punct de presă comun, susținut de comisarul european Corina CREȚU, președintele Comitetului Regiunilor Markku MARKKULA și președintele comisiei de dezvoltare regională (REGI) din Parlamentul European, Iskra MIHAYLOVA, are loc luni, 26 iunie, la orele 12.00 CET (13.00, ora României), în sala Jenkins din clădirea Charlemagne. Înregistrarea declarațiilor de presă poate fi urmărită în pagina Europe by Satellite, începând cu orele 13.00 CET (14.00, ora României).