Grupul de telecomunicații DCS a donat peste 7000 de cărți elevilor din clasele I-VIII din zonele rurale
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește analfabetismul, iar aproape jumătate dintre adolescenții români au dificultăți de citire, potrivit Comisiei Europene. Totuși, mulți elevi din zone rurale, din familii care nu au posibilitatea de a-i susține, sunt premianți în ciuda faptului că duc lipsă de cărți și rechizite.
În acest sens, grupul de telecomunicații Digital Cable Systems a desfășurat campania “O carte pentru viitor,” care are a avut drept obiectiv recompensarea elevilor premianți din școlile din zonele rurale în care AKTA furnizează servicii.
Astfel, DCS a donat peste 7.000 de cărți, în peste 200 de școli generale din zonele unde DCS furnizează servicii prin AKTA, divizia dedicată consumatorilor casnici.
Prin această campanie au fost adresați premianții claselor I – VIII, iar titlurile oferite au fost diferențiate pe clase, astfel încât să fie potrivite nivelului de dezvoltare a copiilor.
“Încurajăm copiii să își exploateze la maximum potențialul prin educație. În acest sens intenționăm să continuăm aceste acțiuni și în septembrie 2011, când vrem să oferim peste 50.000 de caiete elevilor merituoși care provin din familii cu dificultăți financiare din zonele unde AKTA oferă servicii “ a declarat Dinu Malacopol, CEO al Digital Cable Systems.