CHF International, o organizaţie non-profit americană de dezvoltare internaţională, a oferit prin intermediul Programului Romanian Flood Recovery (RFR) asistenţă pentru sute de familii şi peste 80 de comunităţi din România ce au fost direct afectate de inundaţiile devastatoare din 2005.
Programul RFR este finanţat de către Guvernul Statelor Unite, prin intermediul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) şi a fost înfiinţat cu scopul de a acorda asistenţă rapidă şi cu impact economic pozitiv pe termen lung, în zonele afectate de inundaţii. Programul permite celor afectaţi de aceste calamităţi să ia parte la procesul de reconstrucţie, precum şi să înveţe cum să atenueze efectele unor viitoare inundaţii.
Refacerea infrastructurii în judeţul Galaţi
În noiembrie 2005, CHF International Romania a demarat un parteneriat cu Patronatul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Galaţi (PIMM), pentru a implementa 4 proiecte de infrastructură în judeţul Galaţi, proiecte în valoare de aproximativ 40.000 USD.
În ianuarie 2006, CHF a început a doua fază a Programului RFR, cea a Proiectelor de Îmbunătăţire a Comunităţii (CIP). În această a doua fază, procesul este diferit faţă de prima, întrucât CHF susţine acum proiecte cu o valoare mai mare (maxim 25.000 USD), iar comunităţile sunt mai direct implicate în selectarea şi implementarea proiectelor şi, în acelaşi timp, contribuie cu ore de muncă şi cu fonduri locale.
În urma unei întâlniri publice dintre CHF, Consiliul Judeţean Galaţi, PIMM, primari ai localităţilor afectate de inundaţii şi reprezentanţi ai presei, CHF a primit 32 de propuneri de proiecte de infrastructură, dintre care a decis să susţină 8 pentru o implementare
CHF a organizat pe 3 aprilie o deschidere publică a ofertelor din partea firmelor de construcţii şi, după evaluarea atentă a ofertelor, a selectat companiile câştigătoare. După aceea, CHF, firmele respective şi autorităţile locale au semnat un acord tripartit pentru finalizarea lucrărilor; în cele mai multe cazuri, construcţiile vor fi încheiate într-o perioadă de 1 – 3 luni.
Contribuţia estimată a CHF Internaţional Romania la aceste proiecte este de peste 80.000 dolari. În următoarea lună, până la încă alte patru proiecte vor fi susţinute de către Programul RFR, astfel încât valoarea investită în Proiectele de Îmbunătăţire a Comunităţii (CIP) în judeţul Galaţi va fi de peste 100.000 dolari. Adăugând şi primele 4 proiecte de infrastructură, valoarea totală a asistenţei acordate pentru inundaţii de către USAID şi CHF Internaţional Romania în judeţul Galaţi va fi în final de peste 140.000 dolari.
Împrumuturi cu dobândă redusă
Pe lângă celelalte programe, CHF Internaţional Romania acordă împrumuturi cu dobândă redusă pentru refacerea locuinţelor distruse de inundaţii. Până la începutul lunii mai, CHF a acordat peste 34.000 dolari în împrumuturi pentru refacerea locuinţelor în Galaţi, aceasta fiind cea mai mare sumă din toate judeţele unde funcţionează Programul RFR. Familiile interesate pot contacta ofiţerul de credite regional al CHF International, Gabriela Epure, în Galaţi – tel. 0336 401 359 sau 0724 558 330, email gepure@chf.ro.
{mosloadposition user10}