sub formă de ajutoare destinate firmei Ford pentru două mari proiecte de investiţii în Craiova, România
Comisia Europeană a autorizat, în temeiul dispoziţiilor privind ajutoarele de stat din Tratatul CE, un ajutor în valoare de 143 milioane EUR pe care autorităţile române intenţionează să-l acorde firmei Ford pentru producţia de vehicule şi motoare la Craiova, în sud-vestul României.
Comisia a constatat că măsura respectivă este compatibilă cu dispoziţiile Orientărilor privind ajutoarele regionale 2007-2013 (a se vedea IP/05/1653) şi în special cu normele privind proiectele de investiţii mari. Cele două proiecte ale firmei Ford implică investiţii totale de 600 milioane EUR. Se estimează că ele vor avea o contribuţie importantă la creşterea directă şi indirectă a gradului de ocupare al forţei de muncă, stimulând totodată investiţiile realizate de furnizori şi transferul de tehnologie de vârf, ceea ce va avea un efect pozitiv asupra dezvoltării regiunii.
Comisarul pentru concurenţă, dna Neelie Kroes, a declarat: „Am plăcerea să aprob ajutoarele pentru aceste importante proiecte de investiţii care, după cum se estimează, vor crea peste 40 000 de locuri de muncă directe şi indirecte în regiunea Craiovei.”
Proiectele de investiţii ale firmei Ford vizează extinderea, modernizarea şi renovarea în profunzime a două uzine existente care au fost achiziţionate de Ford pentru producţia de vehicule şi, respectiv, de motoare. În primii cinci ani, noile motoare produse la uzina Ford din Craiova vor fi folosite aproape exclusiv în interiorul grupului Ford. Costurile totale ale investiţiilor luate în considerare la calcularea sumei ajutoarelor reprezintă 435 milioane EUR pentru proiectul uzinei de vehicule şi 165 milioane EUR pentru proiectul uzinei de motoare, iar valoarea ajutoarelor este de 94 milioane EUR şi, respectiv, 49 milioane EUR.
Proiectul va fi realizat în judeţul Dolj, situat în partea de sud-vest a României, care poate beneficia de ajutoare regionale în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (a) din Tratatul CE, ca regiune cu un nivel de trai deosebit de scăzut şi cu un nivel ridicat al şomajului. Autorităţile române estimează, pe baza parametrilor normali de calcul ai industriei constructoare de autovehicule, că vor fi create peste 40 000 de locuri de muncă directe şi indirecte. Se estimează că numeroşi furnizori pentru industria constructoare de vehicule şi de motoare vor investi în unităţile situate în apropierea uzinelor. De asemenea, Ford a indicat că va încuraja în mod activ transferul de tehnologie în regiune pentru a dezvolta o ofertă locală importantă.
Ajutorul nu este acordat în cadrul unui sistem de ajutoare existent. De asemenea, datorită nivelului ridicat al ajutoarelor şi costurilor de investiţii implicate, măsura a trebuit notificată Comisiei pentru o evaluare individuală în vederea aprobării.
Evaluarea Comisiei cu privire la ajutoarele regionale destinate proiectelor de investiţii mari vizează verificarea încadrării cotei de piaţă a beneficiarului şi a capacităţii de producţie creată de investiţie sub nivelurile stabilite în Orientările privind ajutoarele regionale. În cazul în care aceste niveluri nu sunt depăşite, efectul ajutoarelor asupra concurenţei este considerat ca fiind compensat de contribuţia pozitivă a acestor ajutoare la dezvoltarea regională.
Comisia a avut în vedere mai multe pieţe relevante plauzibile, de la o definiţie largă ce cuprinde autoturismele până la o definiţie foarte restrânsă care cuprinde numai autoturismele supermini multifuncţionale. Ea a constatat că nivelul cotei de piaţă a firmei Ford ar rămâne sub pragul de 25% pe toate pieţele produselor relevante, atât înainte cât şi după efectuarea investiţiei planificate.
De asemenea, Comisia a verificat şi sporul de capacitate generat de proiect. Conform concluziei analizei, pe segmentele de produs relevante, acolo unde piaţa era în scădere faţă de rata de creştere din SEE, capacitatea de producţie suplimentară creată de proiect ar rămâne sub 5% din consumul aparent al produsului respectiv în SEE.
Comisia analizase anterior vânzarea activelor societăţii Automobile Craiova către Ford în contextul dispoziţiilor privind ajutoarele de stat şi a adoptat o decizie la 27 februarie 2008 (a se vedea IP/08/315). Comisia a considerat ajutorul legat de privatizare ca fiind ilegal şi incompatibil şi a dispus, în consecinţă, ca beneficiarul să ramburseze 27 milioane EUR. Autorităţile române s-au angajat să suspende plata ajutoarelor regionale aprobate în decizia de azi până la data la care beneficiarul rambursează ajutorul declarat anterior ca fiind incompatibil.
Versiunea neconfidenţială a deciziei va fi disponibilă cu numărul de caz N 767/2007 în Registrul ajutoarelor de stat pe site-ul internet al DG Concurenţă de îndată ce vor fi soluţionate eventualele probleme legate de confidenţialitate. State aid Weekly e-News conţine lista noilor decizii referitoare la ajutoarele de stat publicate pe internet şi în Jurnalul Oficial.
{mosloadposition user10}