cel mai recent tablou de bord arata ca statele membre se indreapta spre o mai buna directionare a ajutorului
Cel mai recent tablou de bord privind ajutoarele de stat al Comisiei Europene arată că statele membre folosesc din ce în ce mai mult posibilităţile oferite de normele UE privind ajutorul de stat, revizuite recent, pentru o mai bună direcţionare a ajutorului. În 2007, statele membre au alocat, în medie, 80% din ajutoarele acordate către obiective orizontale, comparativ cu aproximativ 50% la mijlocul anilor 1990, majorând totodată fondurile destinate C&D şi ajutorului de mediu. Confruntându-se cu actuala criză financiară, acţiunea coordonată a statelor membre şi a Comisiei a asigurat mobilizarea rapidă a mecanismelor de sprijinire a sectorului financiar, în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat.
Comisarul european pentru concurenţă, dna Neelie Kroes, a declarat:„Apreciez foarte mult eforturile statelor membre în vederea unei mai bune direcţionări a ajutorului acordat.Comparativ cu anii 1990, când 50% din ajutor destinat obiectivelor orizontale, valoarea actuală de 80% indică o evoluţie pozitivă.În situaţia unui declin economic, acordarea de ajutoare bine direcţionate devine şi mai importantă.”
În ultimii 25 de ani, nivelul total al ajutoarelor de stat a scăzut de la peste 2% din PIB în anii 1980 la aproximativ 0,5% în 2007.Subliniind, în acelaşi timp, continuarea tendinţei statelor membre de a-şi concentra ajutoarele pe obiectivele orizontale, tabloul de bord indică totuşi că, în urma crizei financiare recente, ponderea ajutorului de salvare şi restructurare va cunoaşte probabil o creştere semnificativă pentru unele ţări în 2008.
Ajutor pentru depăşirea crizei financiare
Acţiunea coordonată a statelor membre şi a Comisiei a permis punerea în aplicare rapidă a unor mecanisme de sprijin adecvate pentru a răspunde provocării crizei financiare în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat.Situaţia excepţională a pieţelor şi numărul mare de notificări primite constituie o provocare semnificativă pentru Comisie, care trebuie să rezolve aceste cazuri rapid, asigurându-se totodată că măsurile sunt proporţionate şi nu fac discriminări între companii.Ca urmare a bunei cooperări cu statele membre şi a instituirii rapide a unei proceduri rapide, Comisia a reuşi să răspundă la notificări şi să adopte decizii în timp record – uneori chiar şi în termen de 24 de ore (a se vedea, de exemplu, Bradford şi Bingley, IP/08/1437 sau, pentru o privire de ansamblu asupra deciziilor recente, MEMO/08/674).
Simplificare
Ca urmare a reformelor lansate de Planul de acţiune din 2005 privind ajutoarele de stat (a se vedea IP/05/680), un număr crescând de măsuri de ajutor este acum exceptat de la controlul ex ante al Comisiei, fie prin regulamentul de minimis (a se vedea IP/06/1765), fie prin recent adoptatul regulament general de exceptare pe categorii (GBER, a se vedea IP/08/1110).Aceasta permite Comisiei să se concentreze asupra celor mai grave cazuri de denaturare a concurenţei.Deja în 2007, înainte de GBER, măsurile de ajutor exceptate pe categorii reprezentau 65% din numărul total al măsurilor, comparativ cu 40% în 2002, deşi acest lucru nu este încă reflectat în aceeaşi măsură în ceea ce priveşte cheltuielile: 13% din totalul ajutoarelor au fost acordate prin exceptare pe categorii în 2007 (comparativ cu 6% în 2006).GBER face acum mai uşoară acordarea, de către statele membre, a tipului adecvat de ajutor şi, în special, facilitarea de către acestea a accesului la finanţare, în special pentru IMM-uri, permiţând astfel o abordare şi mai eficientă a crizei financiare şi economice actuale.
Aplicarea legislaţiei
Tabloul de bord indică, de asemenea, progresele realizate cu privire la recuperarea ajutoarelor ilegale şi incompatibile.La sfârşitul lunii iunie 2008, existau 47 de decizii de recuperare în curs de executare, comparativ cu 93 la sfârşitul anului 2004.Mai mult decât atât, 7,1 miliarde euro au fost recuperate efectiv, precum şi 2,4 miliarde euro sub formă de dobânzi.Acest lucru înseamnă că aproape 90% din valoarea totală a ajutoarelor ilegale şi incompatibile a fost rambursat în mod efectiv de către beneficiarii acestora până la sfârşitul lunii iunie 2008, comparativ cu numai 25% la sfârşitul anului 2004.
Comisia consideră că asigurarea aplicării legislaţiei în materie de ajutor de stat de către instanţele naţionale este importantă pentru sistemul general de control al ajutoarelor de stat şi, astfel, a lansat recent o consultare publică cu privire la un set de orientări destinate sprijinirii instanţelor statelor membre în vederea aplicării normelor UE privind ajutorul de stat (a se vedea IP/08/1384).
{mosloadposition user10}