Proiectul „Ajută un sat. Schimbă o țară” dezvoltat de Fundația Mereu Aproape și Fundația Vodafone România ia startul pentru a sprijini, în cea de-a doua rundă de finanțare, 8 comunități rurale din județele Argeș, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj, Olt, Prahova și Tulcea.
Proiectul se va derula în perioada august 2016 – mai 2017, iar bugetul alocat acestuia este de 557.126 lei. Suma va fi investită pentru a asigura accesul la educație și la servicii sociale pentru copii și tineri, peste 4.000 de beneficiari în total.
„Continuăm, pentru încă un an, să susținem dezvoltarea comunităților din mediul rural prin construirea, renovarea, dotarea școlilor, grădiniţelor și a centrelor de zi cu echipamente şi materiale didactice, prin crearea de programe de tip „școală după școală” și prin dezvoltarea de programe educative ce îi vor pregăti pe copii și pe tineri pentru viață”, spune Alessandra Stoicescu, Președintele Fundației Mereu Aproape.
„Implicarea Fundației Vodafone România trece dincolo de finanțarea acestor proiecte. Pentru că voluntariatul rămâne o componentă esențială a Programului de Investiție în Mediul Rural, voluntarii Vodafone România se vor implica într-o serie de activități alăturându-se voluntarilor din comunitățile vizate, pentru a oferi beneficiarilor condiții mai bune de învățare”, adaugă Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.
Clădirea în care Biblioteca şi Grădiniţa din Vlădeşti, județul Argeș, îşi desfăşoară activitatea va fi renovată și dotată, proiectul incluzând și amenajarea unui grup sanitar. Totodată, va fi înființată prima Novotecă din comună de care vor beneficia cei 3.100 de locuitori și care va asigura accesul la educație, informație și va permite desfășurarea de activități culturale.
La Şcoala Gimnazială „Bethlen Samuel” din comuna Racoş, județul Braşov, unde învață 500 de copii, vor fi renovate grupurile sanitare, în total 10 cabine de toaletă. De asemenea, va fi montată și centrală pe lemne, necesară pentru încălzirea școlii.
Grădiniţa cu program normal din Jirlău, județul Brăila, va fi dotată cu mobilier nou, de care vor beneficia cei 87 de copii care învață aici. 10% dintre ei provin din familii sociale sau cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, iar 70% din cadrele didactice fac naveta zilnic.
La Şcoala Generală din Brăești şi Şcoala Gimnazială din Brătilești, județul Buzău, merg 260 de copii care învață în cele nouă clase. În clădirea de la Brătileşti funcționează și grădiniţa, şi biblioteca. Cele două instituţii şcolare vor beneficia de construirea şi amenajarea de grupuri sanitare, lavoare şi fose septice, niciuna dintre acestea neavând grup sanitar sau apă curentă.
În comuna Florești din județul Cluj majoritatea tinerilor se confruntă cu un viitor nesigur, ei fiind crescuți în centre de plasament. Centrul Daniel al Fundaţiei Blythswood îi sprijină pe cei 18 tineri cu vârste între 18 și 23 de ani să se pregătească pentru o viață independentă printr-un program de formare dedicat lor. Prin proiect, centrul va fi dotat cu mobilier complet pentru dormitoare, sălile de studiu și bucătărie, respectiv cu echipamente IT, birotică și electrocasnice.
Grădinița din Piatra Olt – Sat, județul Olt, cu un număr de 3 clase şi 73 de copii va beneficia de igienizarea întregului spațiu, montarea parchetului, dotarea cu mobilier, lucrări urmate de desfășurarea de activități educative cu preșcolarii. Proiectul va fi realizat împreună cu Grupul de iniţiativă locală Piatra Olt-Sat.
Şcoala Gimnazială „Ion Ionescu” din Valea Călugărească, județul Prahova, ce are în structura sa încă două şcoli: Şcoala gimnazială Nicovani şi Şcoala gimnazială Rachieri, este una dintre cele mai cunoscute școli din ţară pentru olimpicii la matematică și pentru rata de promovabilitate de 100% la Evaluarea naţională. Prin proiectul „Ajută un sat. Schimbă o țară” școala va fi dotată cu 8 calculatoare şi 8 video proiectoare și ecrane de videoproiecție.
La Grădinița din comuna Slava Cercheză, judeţul Tulcea, unde învață 40 de copii, acoperișul de 360 de metri pătrați este grav avariat și necesită reparație capitală. Refacerea acoperişului va face posibilă unificarea grădiniței de la Slavă Cercheză cu cea de la Slava Rusă – alte trei grupe de copii, alți 40 de copii – în sediul de la Slava Cercheză.
Proiectul „Ajută un sat. Schimbă o țară” face parte din Programul strategic de Investiție în Mediul Rural al Fundației Vodafone România care susține dezvoltarea de proiecte în domeniile educației și serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele și orașele mici din România. Scopul proiectului „Ajută un sat. Schimbă o țară 2016-2017” este de a susține dezvoltarea comunităților prin implementarea de programe educaționale.