Autorităţile din Haiti au anunţat că aeroportul Port-au-Prince va fi redeschis parţial pentru zborurile comerciale începând din 19 februarie.
Din această dată, Air France va reintroduce zborurile către şi din Haiti.
Iniţial, Air France va opera două zboruri pe zi, de cinci ori pe săptămână: unul între Port-au-Prince şi Miami şi unul între Port-au-Prince şi Pointe-à-Pitre, cu conexiune către Paris-Orly.
Din 1 martie, aceste curse vor fi efectuate zilnic.
În paralel, Air France a implementat o structură specială de tarife pentru a facilita călătoriile către şi dinspre Haiti. Aceste tarife permit fiecărui pasager să transporte gratuit bagaje de până la 40 kg.
Air France are o prezenţă operaţională în Haiti din 1947 şi a deservit această ţară timp de de 42 de ani, fără întreruperi. Zborurile companiei au fost suspendate în 12 ianuarie, în urma cutremurului puternic care a lovit Haiti.
{mosloadposition user10}