Coregraful Angelin Prelijocaj semnează pentru Air France „Zborul” cu agenţia BETC Euro RSCG.
Filmat pe o oglindă care nu reflectă decât cerul şi pe dansatori, Benjamin Millepied şi partenera sa Virginie Caussin redau metafora poetică a zborului, exprimând în acest mod motto-ul Air France: „Să facem din cer cel mai frumos loc de pe pământ”.
Lansare mondială: duminică, 18 septembrie 2011
În avanpremieră, începând de miercuri 14 septembrie pe pagina Facebook şi a doua zi în noul canal YouTube al Air France.
Pentru noua sa campanie publicitară internaţională, Air France a apelat la coregraful francez Angelin Preljocaj care semnează un film excepţional, „Zborul”, inspirat dintr-o coregrafie extrasă din baletul său „Parcul”. În colaborare cu agenţia BETC Euro RSCG, Air France propune astfel un nou mod de exprimare a artei de a călători în stil franţuzesc, purtând amprenta pasiunii şi emoţiei.
Filmat pe o oglindă care nu reflectă decât cerul şi pe dansatori, Benjamin Millepied, împreună cu partenera sa Virginie Caussin, redau metafora poetică a zborului. Cei doi dansatori evoluează, deplin încrezători, între cer şi cer şi îşi iau zborul pentru a se abandona total plăcerii călătoriei.
Acest film întruchipează promisiunea Air France – „Să facem din cer cel mai frumos loc de pe pământ” – şi susţine valorile pozitive care fac diferenţa acestei campanii: rafinamentul, eleganţa şi o anumită artă de a trăi. Prin această alegere a dansului, se promovează tocmai cultura excelenţei şi a exigenţei Air France. Este de asemenea un limbaj universal, bazat pe emoţii, pe care compania îl utilizează pentru a ne invita la călătorie.
După cum remarcă Angelin Preljocaj, „acest film este despre călătorie, încredere. Aceste valori sunt traduse de Air France pentru a a-şi evoca propriile calităţi, încrederea, liniştea.”
„Acest film ilustrează viziunea Air France asupra călătoriei, al cărei obiectiv este să facă din cer locul cel mai frumos de pe pământ. Simbolizează relaţia dintre Air France şi clienţii săi”, precizează François Brousse, director de comunicare Air France.
Un film fără efecte speciale
„Zborul” a fost filmat în deşertul marocan, în Ouarzazate, într-un singur cadru de durată mare, fără efecte speciale, pe o oglindă de 400 metri pătraţi care nu reflectă decât cerul şi pe dansatori.
Coregrafia este susţinută de interpretarea adagioului concertului pentru pian nr. 23 al lui Mozart de către orchestra simfonică „Les Siècles” căreia i s-a alăturat pianista Vanessa Wagner şi este dirijată de şeful de orchestră François-Xavier Roth.
Fotografia filmului este realizată de Stéphane Fontaine, deţinător a două premii César pentru filmele lui Jacques Audiard „Şi inima mi se opri în loc” şi „Un profet”.
Difuzare în avanpremieră pe Facebook şi YouTube
Filmul există în trei versiuni: 60, 45 şi 30 secunde. Va fi difuzat pentru prima dată duminică 18 septembrie pe TF1 la 20:40 în versiunea sa lungă de 60 de secunde, versiune ce va fi ulterior difuzată exclusiv în cinematografe şi pe Internet.
Va fi de asemenea difuzat în Europa, Asia, America de Nord, America de Sud şi Africa.
Va fi prezentat începând de miercuri, 14 septembrie, în avanpremieră pe pagina Facebook a campaniei (www.facebook.com/airfrance ), precum şi pe site-ul său corporate (//corporate.airfrance.com ) şi începând de joi, 15 septembrie, pe canalul său YouTube (www.youtube.com/airfranceonair ).
Trei artişti contemporani pentru un film excepţional
Angelin Prelijocaj, născut în 1957 în Sucy-en-Brie, Franţa, este un dansator şi coregraf francez de dans contemporan. Activitatea sa coregrafică este extrem de impregnată de istoria baletelor clasice, dare este în acelaşi timp, cu adevărat contemporană. Intrat în repertoriul Baletului Operei Naţionale din Paris la începutul anilor 1990, Angelin Preljocaj conduce din anul 1985 compania Preljocaj, redenumită ulterior Baletul Preljocaj, la sosirea sa în Aix-en-Provence din 1996 şi care are sediul în Pavillon Noir din Aix-en-Provence inaugurat în 2006. Este considerat unul dintre coregrafii cei mai importanţi, căutând frecvent forme originale şi având colaborări cu numeroşi alţi artişti contemporani din toate orizonturile, fără a se îndepărta complet de tradiţia baletului clasic.
Benjamin Millepied, născut în 1977 la Bordeaux este un dansator şi coreograf francez de dans contemporan. Fiul unui profesor de dans, şi-a petrecut copilăria la Bordeaux şi în Senegal. La 13 ani se înscrie la Conservatorul naţional superior din Lyon. În 1992 intră la School of American Ballet din New York şi obţine, doi ani mai târziu, primul său rol în 2&3 Parts Invention de Jerome Robbins la prestigiosul New York City Ballet. Lucrează mulţi ani cu Robbins şi în 2001 este numit dansatorul solist al acestei instituţii. Interpretează cu această trupă marile balete ale lui George Balanchine, Jerome Robbins, dar şi coregrafii mai contemporane, în special ale lui Angelin Preljocaj. Continuând să danseze primele roluri, Benjamin Millepied începe în 2002 o carieră de coregraf. În 2004 devine director artistic al Morris Center Dance din Bridgehampton (New York). În 2009 propune prima sa coregrafie importantă pentru instituţia sa de suflet, New York City Ballet, cu crearea Quasi una fantasia pentru cvartet de coarde de Henryk Górecki. De asemenea, a semnat coregrafia filmului Black Swan cu Natalie Portman.
Virginie Caussin, născută în 1984 la Namur (Belgia) este o dansatoare belgiană de dans contemporan. S-a format la centrul de dans Osmose condus de Graziella Gillebertus, fostă dansatoare a „Ballet du XXe siècle”. În 1998 se înscrie la compania In Principaë Ballet creată de aceasta, cu care Virginie participă la numeroase spectacole în Belgia şi în străinătate. În 2005 se alătură Academiei Internaţionale de Dans din Paris unde urmează o formare multidisciplinară în dans, canto şi actorie. În 2006 participă la turneul francez şi belgian al „Béjart Ballet Lausanne” cu „L’amour, la danse şi Zarathoustra, le chant de la danse”. Este cooptată de Ballet Preljocaj în august 2006.
O campanie de marcă cu 7 tematici
Pentru a completa acest film corporativ, începând cu 1 octombrie 2011 va fi demarată în presă şi în publicitate stradală o campanie de marcă formată din şapte tematici. Sapte seturi vizuale realizate de fotograful Karen Collins valorifică în mod concret oferta companiei prin intermediul beneficiilor cheie puse la dispoziţia călătorilor: serviciul, calitatea somnului, spaţiul la bord, gastronomia şi dimensiunea reţelei.
Fiecare set vizual evocă în mod sistematic forma unui avion şi sugerează faptul că, graţie Air France, momentele trăite în aer pot fi la fel de plăcute precum cele de pe pământ, conform motoului „Să facem din cer cel mai frumos loc de pe pământ”, fiind astfel o mărturie a angajamentului Air France de a le furniza tuturor pasagerilor, de la toate clasele, un serviciu de calitate şi o călătorie confortabilă.
O campanie de 25 de anunţuri privind ofertele şi serviciile
O campanie tactică lansată în aprilie 2011 vizează de asemenea să declanşeze actul de cumpărare lucrând la accesibilitatea ofertelor şi serviciilor: accesibilitate tarifară, accesibilitate prin intermediul serviciilor internet şi mobile, accesibilitatea reţelei prin intermediul frecvenţelor.
Realizate de Iris de Mouy, cele 25 de anunţuri care compun campania dezvăluie o cutie în formă de avion al cărei continut ilustrează principiul fiecărei oferte: brioşe pentru a promova preţurile irezistibile, haine de vară pentru preţuri însorite, o panoplie de ceasuri pentru frecvenţe, etc.
{mosloadposition user9}