- Air France-KLM și Trust Motors fac un pas important pentru dezvoltarea industriei combustibililor durabili
- Trust Motors este primul partener al grupului Air France-KLM în România
Trust Motors a semnat cu Air France-KLM un acord pentru dezvoltarea combustibililor alternativi în domeniul aviației, compania asumându-și un rol activ în reducerea emisiilor de CO2. Prin investiția în programul Corporate dedicat – SAF (Sustainable Aviation Fuel) al grupului aerian, Trust Motors dorește să contribuie la tranziția ecologică a transportului în industria aeronautică.
Prin intermediul programului SAF, clienții corporate Air France și KLM își pot estima emisiile de CO₂ asociate călătoriei lor, putând determina apoi participarea anuală pe care doresc să o aducă la acest program. Air France-KLM investesc toate contribuțiile în furnizarea și utilizarea de combustibil sustenabil pentru aviație.
„Producția de combustibil sustenabil pentru aviație este foarte importantă în atingerea țintelor de reducere a emisiilor de CO₂ la nivel global. Nu suntem singuri în acest efort de a face activitățile grupului nostru cât mai prietenoase pentru mediu, iar parteneriatul cu Trust Motors dovedește acest lucru. Acest acord este primul semnat în România și un bun exemplu pentru clienții corporate ai companiilor aeriene din întreaga lume. Aș dori să-i mulțumesc încă o dată CEO-ului Trust Motors, domnului Ștefan Andrei Iacob, pentru implicarea în acest proiect”, a declarat Răzvan Răduț, Country Sales Manager România pentru Air France-KLM, după semnarea contractului la București.
„Importanța eticii și responsabilității în mediul de business joacă un rol primordial pentru păstrarea dezvoltării durabile și a succesului companiilor. Investind în programul Corporate SAF al Air France-KLM dorim să participăm activ la reducerea emisiilor de CO₂ generate în călătoriile noastre de afaceri. Suntem foarte bucuroși să fim prima companie din România care se alătură acestui program și suntem încrezători că vor urma multe altele.”, a declarat Andrei Iacob, CEO Trust Motors.
Combustibilii sustenabili pentru aviație, piloni fundamentali pentru reducerea emisiilor de CO2
Grupul Air France-KLM este implicat de mulți ani în programe de cercetare și dezvoltare în domeniul combustibililor alternativi. În 2011, cele două companii aeriene au fost printre primele care au operat zboruri comerciale cu combustibili alternativi, demonstrând că este posibil să se utilizeze alte forme de energie decât cele convenționale. În acest context, în februarie 2021, KLM a operat pentru prima dată în lume un zbor de pasageri realizat parțial din kerosen sintetic produs în mod sustenabil (pe ruta dintre Amsterdam și Madrid).
În 2020, Air France s-a angajat să sprijine șase noi programe de producție de astfel de combustibili în Europa, inclusiv kerosen sintetic produs într-un mod prietenos cu mediul.
În luna mai a anului trecut, Air France a efectuat primul zbor pe distanțe lungi cu combustibil alternativ produs în Franța. Zborul a decolat de pe aeroportul Paris-Charles de Gaulle spre Montreal, cu rezervoarele umplute pentru prima dată cu acest gen de combustibil produs din deșeuri și reziduuri provenite din economia circulară. Acesta poate fi încorporat în combustibilul aeronavei fără nicio modificare a motoarelor, iar utilizarea lui poate reduce emisiile cu până la 85% în comparație cu combustibilul convențional. Principala provocare în ziua de astăzi este dezvoltarea unei industrii axate în jurul unor astfel de carburanți care să ofere cantitatea necesară pentru toate aeronavele și a modalităților prin care clienții corporate ai Air France și KLM pot contribui concret la susținerea ei.