Lumea şi noi, 8 aprilie, ora 20.30, la TVR INFO
Mihaela Crăciun aduce duminică, la Lumea şi noi, pe TVR INFO, un nou episod din seria Aici e Radio Europa Liberă. În această săptămână, la microfon… Mary Georgescu. Partenera de discuţie a realizatoarei TVR vorbeşte atât despre activitatea ei la Europa Liberă, cât şi despre cea a soţului său, istoricul Vlad Georgescu, directorul Departamentului românesc al postului în perioada 1983-1988.
„Căldură rănită de viaţă"- aşa o descrie pe Mary Georgescu colegul şi prietenul de familie Gelu Ionescu, în volumul memorialistic Copacul din câmpie. Mary Schulze von Strassnitzky putea deveni un arhitect cunoscut prin originalitatea propriilor creaţii. Altceva stătea însă scris în destinul său.
În 1977, soţul ei era arestat de autorităţile comuniste din România şi închis pentru două luni sub acuzaţia de trădare. Doi ani mai târziu, Mary şi Vlad Georgescu au reuşit să plece în Statele Unite. Lui Vlad Georgescu i s-a propus în 1983 să fie directorul secţiei române de la Europa Liberă, cu sediul la München.
La apariţia cărţii lui Ion Pacepa Orizonturi roşii, istoricul a decis să transmită fragmente radiofonice, în ciuda ameninţărilor cu moartea pe care le-a primit. La scurt timp avea să fie lovit de o boală necruţătoare şi s-a stins în noiembrie 1988. Cauza, se presupune, a fost iradierea sa de către Securitate. Alţi trei directori ai secţiei române a postului de Europa Liberă au murit de cancer în condiţii misterioase.
Vlad Georgescu a publicat numeroase studii și cărţi: Din corespondenţa diplomatică a Ţării Romîneşti (1962); Political Ideas and the Enlightenment in the Romanian Principalities – 1750-1831 (New York, 1971); Ideile politice şi iluminismul în Principatele Române – 1750-1831, (Bucureşti, 1972); Politică şi istorie: cazul comuniştilor români 1944-1977, (München, 1981); Istoria românilor de la origini până în zilele noastre (München, 1984); Istoria ideilor politice româneşti (1987); Romania anilor ’80 (München, 1994).
Mary Georgescu a lucrat la Europa Liberă la „Programul politic" şi „Radiomagazin".
Tudor, fiul lui Mary şi Vlad, a urmat cariera tatălui, fiind şi el istoric.
„De la München, s-auzim numai de bine”, ne spune Mihaela Crăciun în fiecare sâmbătă şi duminică, la TVR INFO, alături de jurnalişti români de la Radio Europa Liberă.