Agroland Business System (BVB: AG), grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România, raportează pentru primul semestru din 2023, la nivel consolidat, venituri din exploatare în valoare de 189,4 milioane de lei, o creștere de 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, rezultatul operațional din S1 2023 s-a ridicat la 12,4 milioane de lei, o majorare cu 41% față de primele șase luni din 2022, în timp ce profitul net a fost de 7,6 milioane de lei, +22% în comparație cu anul trecut.
„Rezultatele la nivel consolidat pe care le-am înregistrat în primul semestru al anului demonstrează evoluția modelului nostru de afaceri și tranziția de la un retailer ale cărui venituri erau influențate de sezonalitate la o companie cu o structură integrată. Acest aspect determină o constanță a veniturilor pe parcursul unui an, precum și o situație financiară solidă, care este mai puțin susceptibilă la factorii externi. Dincolo de cifre, dezvoltarea Agroland simbolizează angajamentul nostru de a crea un ciclu complet de producție agricolă, de la sămânță până la rafturile magazinelor. Prin promovarea modelului nostru de business integrat, avem în vedere dezvoltarea economiei locale la standarde globale. De asemenea, într-o perioadă în care aspectele de sustenabilitate devin din ce în ce mai importante în activitatea unei companii, credem că apropierea de consumator și sprijinul pentru producătorii locali reprezintă un diferențiator puternic al Agroland”, a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO al Agroland Business System.
În S1 2023, cifra de afaceri s-a ridicat la 189,7 milioane de lei, o creștere cu 7% comparativ cu S1 2022. Aceasta este alcătuită, în principal, din vânzările de furaje și concentrate, care au înregistrat un nivel similar cu cel din aceeași perioadă a anului trecut, de 64,4 milioane de lei. Vânzările de pui de o zi au recuperat în T2 2023 scăderea din primul trimestru, astfel încât pentru primul semestru au ajuns la 44,3 milioane de lei, o creștere de 2% comparativ cu S1 2022.
Vânzările de inputuri agricole (rezultate generate de către Agroland Agribusiness) au crescut cu 10%, până la 33 de milioane de lei. Vânzarea de produse food, care reprezintă vânzarea ouălor de consum, a generat venituri de 13,5 milioane de lei, în creștere cu 99%, pe fondul creșterii capacității de producție la Mihăilești. Reducerile comerciale acordate în primul semestru al anului au fost de 6,9 milioane de lei, o scădere cu 6% față de primele șase luni din 2022. La sfârșitul primului semestru din 2023, Grupul Agroland opera 236 de magazine, dintre care 22 erau magazine MEGA.
„Efectul investițiilor pe care le-am realizat în ultimii ani se va extinde în timp, astfel că va exista și în acest an un anumit dezechilibru între performanța din prima jumătate a lui 2023 și a doua jumătate a anului. Deși diferențele s-au diminuat, ele rămân notabile, mai ales având în vedere contextul de piață actual, caracterizat de numeroase provocări și incertitudini. Astfel, suntem nevoiți să revizuim bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul acesta, printr-o scădere a vânzărilor nete de la 329,7 milioane de lei la 301,1 milioane de lei și a profitului net de la 11,1 milioane de lei la 9,1 milioane de lei. Pentru restul anului, ne vom concentra eforturile către divizia de food, vizând înființarea unei instalații pentru producția de ouă lichide, precum și intrarea în sectorul procesării cărnii de pasăre, în timp ce ne consolidăm poziția în primii cinci producători de ouă de consum din România”, a adăugat Horia Cardoș.
Agroland Business System este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 1 martie 2021 și se tranzacționează sub simbolul AG, având o capitalizare de piață de aproximativ 111 milioane de lei.