Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Agrifood Innovation Summit 2021 prezintă inovațiile din agritech și foodtech și tendințele care conturează viitorul agriculturii românești

Agrifood Innovation Summit

Inovația și sustenabilitatea rescriu deja viitorul agriculturii și industriei alimentare la nivel global, cu obiectivul de a oferi consumatorilor acces mai simplu și mai rapid la alimente sănătoase și de calitate.

Antreprenori, cercetători, profesori și reprezentanți ai sistemului public care își doresc să susțină inovația în domeniul agroalimentar vor discuta pe 26 mai, online, la Agrifood Innovation Summit 2021, despre tendințele care definesc viitorul industriei și despre ecosistemul agritech și foodtech din România.

Evenimentul organizat de EIT Food și EIT Food Hub România, prin Impact Hub Bucharest, promovează bune practici din industrie, proiecte disruptive și inițiative cu impact. EIT Food este cea mai importantă inițiativă europeană de inovație alimentară, care își propune să susțină domeniile agriculturii și alimentației să devină mai sustenabile și mai sănătoase.

Agrifood Innovation Summit 2021 va facilita colaborarea între reprezentanții ecosistemului agroalimentar din sectorul public și privat și va promova inițiativele care schimbă practicile din agricultură și reduc impactul negativ asupra mediului.

Agrifood Innovation Summit

„Agrifood Innovation Summit 2021 este o oportunitate importantă în care inovatorii din domeniul agriculturii se așază la aceeași masă și își împărtășesc în mod activ expertiza. Astfel, pot accesa perspective din afara cercului lor profesional. Din poziția noastră ca punct de contact pentru reprezentanții locali din sectorul agroalimentar, vom participa activ anul acesta în sprijinirea acestui tip de colaborare, atât prin evenimente deschise, cât și prin programe de incubare și oferirea de finanțări”, spune Irina Simulescu, reprezentant EIT Food Hub România.

Cum arată viitorul agriculturii europene, care sunt tendințele și oportunitățile care vor susține inovația în agritech și foodtech, cum arată astăzi acest ecosistem și care sunt cele mai bune practici pentru viitor sunt doar câteva dintre temele care vor fi discutate online la Agrifood Innovation Summit 2021, pe 26 mai, de la 9.30. Participarea este gratuită, iar înscrierile pot fi făcute prin completarea unui formular pe site-ul Impact Hub Bucharest.

La Agrifood Innovation Summit 2021 va fi lansată și prima mapare a startupurilor agritech și foodtech din România, realizată de Impact Hub Bucharest și Activize.Tech în parteneriat cu EIT Food, Patria Bank și BASF. Maparea reprezintă un instrument util pentru reprezentanții ecosistemului agritech, menită să faciliteze colaborarea și dezvoltarea unor proiecte care beneficiază de expertiza din spațiul local.

Noutățile despre Agrifood Innovation Summit 2021 vor fi disponibile pe parcursul lunii mai pe website-ul EIT Food Hub România și pe pagina de Facebook a Impact Hub Bucharest, organizație care este punct de contact pentru reprezentanții locali din sectorul agroalimentar.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.