„Social Media si Jurnalismul Digital”, dedicat jurnalistilor ABNA-SE
Agenția Națională de Presă AGERPRES și Fundația Thomson Reuters au încheiat astăzi, 17 iulie 2014, cursul „Social Media şi Jurnalismul Digital”, dedicat jurnaliştilor din agenţiile membre ale Asociaţiei Agenţiilor de Presă din Balcani (ABNA-SE). Cursul început luni, 13 iulie, a fost susținut de un experimentat trainer al fundaţiei britanice – John Mastrini şi s-a desfăşurat in Salonic, Grecia.
Principalele aspecte ale jurnalismului digital şi Social Media au fost detaliate pentru cursanţi de către John Mastrini, profesionist cu peste 20 de ani de experienţă în proiecte media. Astfel, trainingul a reprezentat o oportunitate extraordinară pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor şi abilităţilor jurnaliştilor, cu privire la aceste domenii.
„Există două feţe ale Social Media pentru jurnalişti. Una este culegerea de ştiri, fapt ce implică urmărirea tuturor tipurilor de Social Media, pentru că nu se ştie niciodată când viitoarea ştire va apărea acolo. Este o necesitate reală pentru ziariştii profesionişti să fie capabili să gestioneze Social Media în orice moment în domeniile pe care le acoperă, fie că este vorba de experţi, de politicieni sau de celebrităţi care ar putea posta oricând ceva pe Twitter care să schimbe ştirea. Cealaltă parte a Social Media este, bineînţeles, promovarea directă către audienţă a articolelor şi a jurnalismului propriu-zis”, a explicat, pentru AGERPRES, John Mastrini.
În urma cursului, trainerul de la Fundația Thomson Reuters a mai declarat că participanţii au dat dovadă de o mare abilitate în a lucra în Social Media într-un cadru englezesc. „Există o gamă largă de experienţe aici. Unii folosesc reţelele de socializare frecvent, alţii nu atât de mult, dar în general au fost cu toţii foarte buni”, concluzionează Mastrini.
În urma acestei experienţe, jurnalişti din Croaţia, Cipru, Grecia, Republica Moldova, Macedonia, Albania, Bulgaria, Serbia, Bosnia-Herţegovina şi România au aflat mai multe despre importanţa şi influenţa platformelor sociale cunoscute, precum Facebook şi Twitter, în meseria pe care o practică, dar şi despre live bloggingul pentru breaking news şi despre crearea de reportaje multimedia.
Despre John Mastrini – Trainer Fundaţia Thomson Reuters
John Mastrini are o experienţă de peste 20 de ani în cadrul Reuters, experienţă ce presupune infiinţarea primului serviciu de ştiri financiare în Cehoslovacia, înfiinţarea primului serviciu online de larg consum pentru videoclipurile Reuters, precum şi fondarea blogului Capital City ce aparţine săptămânalului International Financing Review. În prezent, Mastrini asigură managementul conţinutului media al International Financing Review, precum şi al serviciilor asociate acestei publicaţii.
Despre ABNA-SE
Asociaţia Agenţiilor de Presă din Balcani (ABNA-SE) a fost înfiinţată în 1995, cu rolul de a dezvolta cooperarea între agenţiile de presă din regiune şi de a contribui la consolidarea unui climat de pace, securitate şi cooperare în această zonă. Din decembrie 2013, Agenţia Naţională de Presă AGERPRES deţine preşedinţia ABNA-SE.