Alina Damaschin, Managing Partner la Rogalski Damaschin şi Andreea Ghenoiu, Group Creative Director, Jazz se vor afla în dialog la evenimentul „The Future of Creativity – Kindful Brands”, organizat de Media Image Factory şi Love and Lobby, cu sprijinul Seneca AntiCafe, The Alternative School și Cannes Lions Romania. Cele două invitate vor discuta cu publicul pe tema creativităţii contemporane, din perspectiva iniţiatorilor de campanii cu miză socială, inclusiv a aceleia care a câştigat primul aur românesc la Lions Entertainment, dar şi din perspectiva experienţei de evaluator la competiţii internaţionale de creativitate.
Printre speakerii evenimentului Kindful Brands se numără şi Tahaab Rais, unul dintre cei mai titraţi oameni de strategie la nivel mondial, aflat pentru a doua oară în România, în 2017, Above 106 – trupa de elită de la The Alternative School, Nicoleta Talpeş – Managing Partner Media Image Factory şi invitaţii săi, într-un panel despre succesele locale ale companiilor care au mizat pe social şi au câştigat, şi Mihaela Păduraru care va prezenta noutăţi de la întalnirea globală a competiţiei „Produsul Anului”, platformă pe care o reprezintă în România.
Kindful Brands îşi propune să aducă toate noutăţile scenelor internaţionale la Bucureşti şi să salute performanţele brandurilor locale în materie de inteligenţă socială, dar şi economică. Evenimentul va avea loc pe 7 decembrie la Seneca AntiCafe, începând cu ora 14:00.
Despre Alina Damaschin
Alina Damschin are o experiență de 19 ani în comunicare. După ani de advertising unde a coordonat proiecte de comunicare integrată pentru branduri internaționale și locale, Alina a intrat în PR mai întâi ca Managing Director, apoi ca partener în cadrul Rogalski Damaschin Public Relations, singura ce deţine un Gold Lion. Anul acesta a reprezentat România în juriul Lions PR de la Cannes.
Despre Andreea Ghenoiu
Andreea Ghenoiu lucrează de peste 12 ani în publicitate și, de trei ani, este Group Creative Director la Jazz unde a lucrat pe branduri naționale și internaționale precum Avon, Groupe Societe Generale, Provident, Muller, Medlife, PepsiCo. În ultimii trei ani, Jazz a devenit una dintre cele mai premiate agenții independente din România, reușind în 2016 să obțină primul leu de aur la Cannes, pentru o agenție românească independentă. Andreea a inițiat și a lucrat la proiectul câștigător – „Oprește Barbaria, Salvează Ciocârlia” – prima campanie care a schimbat o lege în România cu 0 buget.
„Campaniile sociale sunt minunate, mai ales atunci când ele chiar schimbă măcar un pic lumea. Creativitatea, însă, nu ar trebui sa depindă de felul campaniei – socială sau comercială – ea ar trebui să fie dozată în aceeaşi masură în orice campanie. Asta e capcana din care cred ca trebuie să ieşim. Că vorbim de o cauză sau de un brand, nevoia de emoţie, de a “mişca” este aceeaşi”, consideră Andreea.
Organizatori: Love and Lobby împreuna cu Media Image Factory, cu sprijinul Seneca AntiCafe, The Alternative School și Cannes Lions Romania.
Taxa de participare este 50E
*Finaliștii și câștigătorii Cannes Lions & Eurobest 2017– intrarea liberă
* Veteranii The Alternative School – 25E
Confirmarea participării se face la adresa win@canneslions.ro
Event: https://www.facebook.com/events/1668915503183660/
Facebook Media Image Factory: https://www.facebook.com/mediaimagefactory/