Rogalski Grigoriu Public Relations a câştigat European Excellence Award la categoria Știinţă şi Educaţie, pentru proiectul Victoria 20.20, o campanie concepută pentru Siemens România. Campania Victoria 20.20, dublu premiată în cadrul Romanian PR Awards, a pus pe agenda publică un subiect dificil, dar deosebit de important: dezvoltarea durabilă. Trofeele pentru European Excellence au fost decernate aseară, în cadrul unei gale festive ce a avut loc la Amsterdam.
European Excellence este una dintre cele mai prestigioase şi apreciate competiţii de comunicare la nivel european şi răsplăteşte performanţa campaniilor din diverse industrii precum tehnologie, energie, transport, telecomunicaţii, sănătate, cultură sau turism. Campaniile înscrise sunt analizate în detaliu de un juriu format din specialişti în comunicare recunoscuţi pentru experiența lor vastă în domeniul comunicării.
Această distincţie este a treia pentru proiectul Victoria 20.20, după ce la finalul lunii octombrie a câştigat Golden PR Award la categoria Media Relations şi Silver PR Award, în cadrul Galei Romanian PR Awards 2011. Astfel, recunoaşterea la European Excellence Awards dovedeşte încă o dată abilitatea agenţiei Rogalski Grigoriu PR de a concepe campanii care să îmbine creativitatea şi viziunea strategică cu succes, chiar şi pentru cele mai dificile subiecte de comunicare.
„Victoria 20.20 şi-a confirmat valoarea şi într-o competiţie internatională, aşa cum este European Excellence Awards – categoria ,,Ştiinţă şi educaţie”, câştigând astfel al treilea premiu, respectiv unul din cele două trofee European Excellence cu care se întoarce România acasă.Mulţumesc Siemens România pentru că a crezut tot timpul în ideea noastra şi pentru că ne-au susţinut într-o categorie grea din competiţia European Excellence Awards, unde am concurat împotriva unor campanii cunoscute la nivel internaţional, precum promovarea experimentului de construcţie a acceleratorului de particule”, a declarat Alina Damaschin, CEO Rogalski Grigoriu PR.
VICTORIA 20.20 este o campanie inspirată de cel mai mic oraş din România, Victoria, a cărui situaţie a fost prezentată anterior într-un documentar HBO. Campania concepută de Rogalski Grigoriu PR a lansat o provocare adresată tinerilor, de a-şi imagina un scenariu al viitorului în care Victoria devine cel mai modern oraş din România, aplicând tehnologiile de dezvoltare sustenabilă ale Siemens. Competiţia urbană a atras în concurs 28 de echipe, 140 de studenţi din întreaga ţară şi 28 de proiecte. Campania a reușit să pună pe agenda presei un subiect aparent rezervat doar specialiștilor în domeniu, dezvoltarea sustenabilă, printr-un studiu comandat de agenţie, ale cărui rezultate au dezvăluit o situație alarmantă: 1 din 2 români trăiesc astăzi într-un oraş de tip "Victoria", un oraş fără viitor tocmai din cauza dezvoltării nesustenabile din trecut.
Proiectul nu se numeşte întâmplător "Victoria 20.20": mai întâi, pentru că scenariile de revigorare ale oraşului trebuiau imaginate din perspectiva în care Victoria ar ajunge cel mai mare oraş din România în 2020, iar apoi deoarece el a fost derulat iniţial în Social Media, ajungând să se impună în mass media datorită subiectului de interes public, care a atras atenţia jurnaliştilor.