Oxygen, agenție independentă care oferă soluții integrate de comunicare, cu accent pe digital, a devenit membru al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT), ca parte a strategiei companiei de a-și dezvolta capabilitățile în domeniile cercetării și evaluării.
Aderarea la BRAT, organizaţia reprezentativă a media din România, vine în completarea instrumentelor de monitorizare și evaluare propriii sau independente pe care agenția le utilizează în mod curent pentru analiza datelor și obiceiurilor de consum, precum și pentru măsurarea impactului campaniilor pe care le derulează pentru clienții din portofoliu.
Calitatea de membru BRAT oferă Oxygen acces la informații despre audienţa presei scrise şi a mediului online, la tirajul publicațiilor şi la investiţii în publicitate (presa scrisă, online, radio şi outdoor).
Oxygen utilizează peste 10 instrumente de monitorizare, analiză și social listening în timp real a conversațiilor în mediul online. Alături de servicii clasice de monitorizare, aceste instrumente ajută companiile să reacționeze rapid, să prevină eventualele situații de criză și să interacționeze direct cu publicurile țintă.
“Accesul la date ne ajută să conturăm strategii, să evaluăm campanii și să deservim mai bine brandurile din portofoliu. Ne bucură că, odată cu înființarea noii categorii de membri BRAT, adresată agențiilor de PR și creație, putem dispune de informații corecte și relevante despre audiență, tiraje sau date demografice”, a declarat Raluca Teodorescu, managing director Oxygen.
Premiată pentru campaniile sale în cadrul unor festivaluri prestigioase ale industriei, precum Webstock sau PR Awards, Oxygen are în portofoliul de clienți branduri locale și internaționale, precum Heineken, Ciuc, Golden Brau, Affligem, Silva, Garanti Bank, Amway, Mothercare, Olympus Dairy, Familia Brașoveanu, Divertiland, SoftOne, Luxoft, Siniat, ETI, Băneasa Shopping City, Grand Cinema & More, Pavilionul României la EXPO Milano 2015 etc.
{mosloadposition user9}