În procesul de aplicare a legislaţiei în domeniul funcţiei publice, pe baza activităţilor de monitorizare şi control desfăşurate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici au fost constatate o serie de deficienţe care au impus modificări şi corecţii de urgenţă în cuprinsul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a iniţiat proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Proiectul a fost supus procedurii de consultare publică, fiind solicitate observaţii şi/sau propuneri din partea Societăţii pentru Excelenţă în Administraţia Publică, Federaţiei Secretarilor Unităţilor Administrativ-Teritoriale, Transparency Internatilonal România, Blocului naţional Sindical, Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa”, Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România “Frăţia” şi Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România.
Ca urmare a exercitării competenţelor sale, Agenţia a identificat o serie de aspecte ce trebuie clarificate, precum: răspunderea funcţionarilor publici, elaborarea şi aprobarea planurilor de ocupare a funcţiilor publice, ocuparea funcţiilor publice şi realizarea promovării funcţionarilor publici, redistribuirea funcţionarilor publici.
Prin prezentul proiect de act normativ se doreşte continuarea procesului de descentralizare a competenţelor de gestionare a funcţionarilor publici şi reglarea la nivel normativ a problemelor identificate în practică, în implementarea procedurilor administrative privind funcţiile publice.
Implementarea acestor măsuri de descentralizare, privită în contextul mai larg al descentralizării administraţiei publice, va fi însoţită de o creştere a rolului şi responsabilităţilor conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, respectiv a responsabililor de resurse umane. Prin proiect urmează a fi reglementată preluarea de către autorităţile şi instituţiile publice a unor competenţe care, în acest moment aparţin Agenţiei în următoarele domenii: reducerea numărului de avize şi simplificarea procedurilor administrative, elaborarea şi aprobarea planului de ocupare a funcţiilor publice, orgaizarea şi desfăşurarea concursurilor de recrutare şi promovare pentru anumite categorii de funcţii publice.
Totodată prin preluarea de către autorităţile şi instituţiile publice a unora dintre responsabilităţile care aparţin Agenţiei, urmează a fi realizată întărirea competenţelor legale ale Agenţiei în domeniul monitorizării şi controlului aplicării dispoziţiilor legale în domeniul funcţiei publice prin stabilirea modalităţilor de aplicare a sancţiunilor, de către Agenţie, în situaţiile în care se constată încălcarea dispoziţiilor legale în domeniul funcţiei publice.
{mosloadposition user10}