de îmbunătăţirea calităţii actelor administrative
În perioada 24-25 noiembrie a.c., Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în colaborare cu Instituţia Prefectului – judeţul Braşov, au organizat la Poiana Braşov seminarul cu tema „Etică, integritate şi carieră în funcţia publică”.
Seminarul se înscrie în seria evenimentelor organizate în cadrul proiectului PHARE 2006 „Continuarea luptei împotriva corupţiei în administraţia publică”, având drept teme de discuţie:
§ Etică şi integritate, conflict de interese şi incompatibilitate în funcţia publică
§ Gestionarea dosarului profesional al funcţionarului public de către departamentele de Resurse Umane
§ Procedurile administrative de avizare, avansare şi promovare în funcţia publică.
La seminar au participat peste 100 de persoane, funcţionari publici din cadrul administraţiei publice locale de la nivelul judeţelor Sibiu, Braşov, Prahova, Argeş şi Covasna.
În deschiderea evenimentului, preşedintele ANFP, domnul Andras Szakal, prefectul judeţului Braşov, domnul Ion Gonţea şi secretarul general al ANFP, domnul Marian Niculescu au abordat probleme de interes general, cu accent pe concluziile controalelor desfăşurate de ANFP la nivel local şi pe noutăţile legislative apărute în actele normative care privesc funcţia publică.
Experţii din cadrul ANFP au prezentat, de asemenea, în cadrul seminarului date statistice referitoare la încălcările normelor de conduită şi cauzele care au determinat aceste încălcări, au abordat aspecte privind desfăşurarea activităţii consilierului etic şi au făcut o introducere în declaraţia de integritate.
Preşedintele ANFP, domnul Andras Szakal a anunţat că următorul seminar similar va avea loc în judeţul Harghita, la mijlocul lunii decembrie 2009.
„Invităm pe colegii noştri, funcţionarii publici, să participe activ la toate evenimentele organizate de ANFP, având în acest fel şansa de a afla direct de la sursă problemele şi dificultaţile cu care se confruntă aceştia în activitatea curentă”, a subliniat preşedintele ANFP, domnul Andras Szakal.
Toate informaţiile furnizate în cadrul seminarului, precum şi materialele prezentate pot fi consultate pe portalul ANFP, la adresa www.anfp.gov.ro.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}