Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Agentia de publicitate Leo Burnett&Target implineste 18 ani de activitate

În toamna acestui an, agenția de publicitate Leo Burnett&Target împlinește 18 ani de activitate și investiție în creativitate.

În 1994, Ioana și Stefan Iordache puneau bazele agenției de publicitate Target Advertising, un proiect născut din pasiunea pentru comunicare și dorința lucrului bine făcut. În mai puțin de un an agenția a devenit reprezentanta locală a rețelei Leo Burnett, agenție globală de publicitate cu peste 285 de birouri în 85 de piețe și o varietate de servicii de publicitate, marketing direct și interactiv, promovarea vânzărilor și relații publice.

Dacă inițial demara cu o echipă formată din 3 oameni, după primul an agenția obținea primul client multinațional, Procter&Gamble, dar și o colaborare care continuă cu succes până astăzi. Perioada de început a agenției coincide cu alăturarea lui Bogdan Naumovici, care aduce cu venirea lui în 1997 un suflu nou din punct de vedere creativ. În mai puțin de 10 zece ani, agenția mică din apartamentul de pe Bulevardul Unirii își mărește de zece ori numărul angajaților și câștigă primul premiu internațional la festivalul de publicitate, Golden Drum.

Anii 2000 produc schimbări în dimanica și structura echipei Leo Burnett, prin transformarea departamentului de media în compania Starcom MediaVest, dar și specializări noi precum strategia și comunicarea de brand. Sloganuri precum "Tu nimic, Batman, Batman!" sau "Laser, frate" din reclamele pentru Altex, campanii precum "Ziua Bărbatului” pentru Bergenbier, “Tide pentru supermame” pentru Procter&Gamble, “Dinozaurii” realizată pentru Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, dar și multe altele au intrat în istoria publicității românești. Cu numeroase participări la festivalurile naționale și internaționale de strategie și creativitate, Leo Burnett este cunoscută drept agenția de publicitate din România deținătoare de șase ori a titlului de Agenția anului la ADOR, singurul festivalul de publicitate de pe piața locală.

Leo Burnett a inițiat proiecte dedicate industriei locale de publicitate, precum școala de publicitate Leo Academy și competiția Cannes Predictions, prin care a lansat provocări, a descoperit și a susținut noile talente din publicitatea românească. Leo Burnett a schimbat paradigme, a născut competiții și pasiuni, a fost și este o școală de publicitate.

După cei 18 ani de activitate în industria publicității românești, nu doar agenția a ajuns la vârsta majoratului. Leo Burnett a însemnat angajamentul a mai bine de 1000 de oameni de publicitate, care au trecut pragul agenției, au învățat, au creat idei, au crescut, au confirmat, s-au maturizat. Nu au fost numai ore de muncă, pitch-uri și prezentări la clienti, s-au legat prietenii, s-au întemeiat familii și s-au adunat momente dedicate distracției. Balul Mascat Leo Burnett organizat cu ocazia sărbătorii de Halloween este o adevarată tradiție începută de mai bine de 15 ani.

În tot acest timp, agenția Leo Burnett s-a luptat să respecte standardul de excelență impus în industrie de omul de publicitate Leo Burnett, să respecte valorile și viziunea propriului brand, și continuă și astăzi promisiunea făcută. În acest moment aniversar, „Le mulțumim clienților, colaboratorilor, tututor colegilor și Burnetterilor de ieri și de azi pentru curajul de a fi alături de noi, pentru încrederea în ideile noastre, pentru că am tins împreună către stele și am reușit să spunem povești de succes” au declarat Ioana Iordache, CEO al grupului Leo Burnett și Ștefan Iordache, COO al grupului Leo Burnett.

Agenția Leo Burnett&Target a colaborat cu peste 30 de branduri locale și internaționale, majoritatea fiind lideri în segmentul categoriilor respective. Alături de Starcom MediaVest, iLeo, The Practice, 23 Communication Ideas, Digital Star, The Geeks și 2 Parale, Leo Burnett & Target face parte din grupul Leo Burnett. Din 1994 și până în prezent, grupul și-a extins aria de expertiză prin companii specializate în creație, media, relații publice și comunicare digitală, fiind cel mai dinamic și mai premiat grup de comunicare din România – cu un palmares de aproximativ 300 de premii și un număr impresionant de nominalizări la cele mai prestigioase festivaluri de profil. Portofoliul de clienți al celor 8 companii însumează peste 100 de clienți locali și internaționali.

Bucuresti, 10.09.2012

{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.