Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Agent Green saluta rezolvarea problemei ecotaxei

Standardele de biodegradabilitate clarificate prin ordin de ministru

Agent Green salută emiterea și publicarea în monitorul oficial a ordinului ministrului mediului prin care s-a clarificat problema controversată a ecotaxei și a standardelor aplicate pentru materialele biodegradabile folosite la fabricarea sacoșelor.

Ordinul 1648/2009 al ministerului mediului publicat în monitorul oficial numărul 843 din 7 decembrie 2009 stabilește că standardul corect pentru clasificarea materialelor biodegradabile folosite la fabricarea sacoșelor este de acum standardul român SR EN 13432 armonizat cu cel european EN 13432 [1]. Potrivit acestui standard pungile oxo-degradabile comercializate în România nu mai pot fi scutite de ecotaxă deoarece până în prezent nici un material oxo folosit la fabricarea sacoșelor nu a demonstrat respectarea acestui standard în urma unor analize în laboratoare certificate. ”De săptămâna aceasta doar pungile care fac dovada biodegradabilității conform standardului SR EN 13432 mai scapă de ecotaxă. Toate sacoșele oxo-degradabile trebuiede acum taxate la 0,2 lei bucata. Ne bucurăm că astăzi, la 9 luni de când am atras pentru prima oară atenția asupra problemei Ecotaxei, situația a fost clarificată și încheiem primul an de existență al organizației noastre cu o victorie pentru mediul înconjurător”, a spus Oana Suciu, Coordonator Proiecte Agent Green.

La sfârșitul anului trecut intra în vigoare Ordonanța Guvernului 25/2008 [2] care nu a fost însoțită de o metodologie concretă în privința standardelor aplicate pentru biodegradabilitate. Astfel, producătorii și importatorii de sacoșe au interpretat legislația doar în favoarea profitului și au permis ca piața să fie invadată în acest an de false pungi biodegradabile. Acestea sunt pungile oxo-degradabile care în realitate sunt tot plastic ordinar (polietilenă) și care în plus conțin aditivi ce declanșează dezintegrarea plasticului în fragmente mai mici. Aditivii folosiți la fabricarea acestor pungi conțin adesea metale grele, cum ar fi cobaltul, în compoziții și concentrații variate. Unii compuşi metalici folosiţi în aceste produse sunt clasificaţi şi etichetaţi sub Directiva 67/548/EEC la categoria Substanţe Periculoase CMR (carcinogene, mutagene, toxice pentru reproducere) [3]. „Pungile oxo-degradabile se distribuie astăzi în aproape toate supermarket-urile, benzinăriile, farmaciile și chioșcurile din România fără ecotaxă, dar adesea contra cost, înșelând consumatorii. Această situație trebuie să înceteze odată cu noul ordin de ministru, deci de alaltăieri. Cei ce pun pe piață pungi oxo nu mai pot ocoli legea. Ei trebuie să plătească 0,2 lei pentru fiecare punga și ne așteptăm ca supermarket-urile să fie printre primii distribuitori care se vor conforma. Este nevoie și de controale susținute ale Gărzii de Mediu și ale celor de la Protecția Consumatorului”, a încheiat Suciu.

Agent Green cere Gărzii Naționale de Mediu și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului să demareze imediat controale sistematice pentru a asigura aplicarea ecotaxei pe sacoșe conform noului standard SR EN 13432.

NOTE:
[1] Conform noului ordin al ministerului mediului caracterul biodegradabil al materialului se stabilește în baza evaluării conformității, potrivit prevederilor Legii 608/2001 privind evaluarea conformității produselor, republicată, cu cerințele esențiale de biodegradabilitate stabilite prin Directiva Europeană 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile din ambalaje, transpusă prin HG 621/2005.

[2] OG 25/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu publicată în Monitorul Oficial nr. 628 din 29.08.2008: ”o taxă, denumită în continuare ecotaxă, în valoare de 0,2 lei/bucată pentru pungile de tip sacoşă din materiale care nu sunt biodegradabile, începând cu data de 1 ianuarie 2009, încasată de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de ambalaje de desfacere. Ecotaxa se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare, iar valoarea acesteia se afişează la loc vizibil în vederea informării consumatorilor finali;

[3] – Poziția Asociației ”European Bioplastics” față de sacoșele din polietilena degradabilă:
//www.european-bioplastics.org/media/files/docs/en-pub/050606_Position_Degradable_PE.pdf

Bucuresti, 09.12.2009

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.