Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Agenda digitala: abordarea problemelor legate de imbatranirea populatiei

Comisia Europeană transmite statelor membre apelul de a dezvolta şi menţine o viziune comună asupra modului de coordonare a cercetării la nivelul UE în domeniul îmbătrânirii populaţiei. Acesta este mesajul unei recomandări intitulate „Ani mai mulţi, o viaţă mai bună – potenţialul şi provocările schimbărilor demografice” pe care Comisia tocmai a adoptat-o.

Recomandarea invită statele membre să participe la o iniţiativă de programare comună privind îmbătrânirea populaţiilor, pentru domenii de cercetare cum sunt modalităţile de menţinere a populaţiei pe piaţa muncii, modul în care persoanele în vârstă sunt ajutate să rămână cât mai mult posibil active, în condiţii bune de sănătate şi având o mai bună calitate a vieţii, precum şi modalităţile de sporire a sustenabilităţii sistemelor de asistenţă.

În 2025, peste 35 % dintre Europeni vor avea 65 de ani sau mai mult, iar numărul celor în vârstă de peste 80 de ani aproape că se va dubla în aceeaşi perioadă.

Până în prezent, la iniţiativa de programare comună s-au angajat să participe treisprezece ţări; aceasta reuneşte, în vederea promovării unei cunoaşteri aprofundate asupra impactului procesului de îmbătrânire, cei mai renumiţi oameni de ştiinţă din domeniul economiei, al ştiinţelor sociale, al sănătăţii şi al tehnologiei împreună cu reprezentanţi din sectorul industriei, din rândul factorilor decizionali şi din organizaţiile de utilizatori. Este prima colaborare a statelor membre în vederea finanţării cercetării strategice privind îmbătrânirea demografică.

Această iniţiativă va reprezenta o contribuţie majoră la parteneriatul european pentru inovare privind îmbătrânirea activă şi în condiţii bune de sănătate (a se vedea IP/10/1288) şi la Agenda digitală pentru Europa (a se vedea IP/10/581, MEMO/10/199 şi MEMO/10/200), adăugându-se activităţilor de cercetare privind îmbătrânirea desfăşurate în cadrul celui de Al şaptelea program-cadru (PC7), al Programului comun de asistenţă pentru autonomia la domiciliu (a se vedea IP/10/1726) şi al Programului pentru competitivitate şi inovare.

Neelie Kroes, vicepreşedinta Comisiei Europene responsabilă cu agenda digitală, a declarat: „Felicit statele membre UE participante la această iniţiativă comună care va aprofunda noi cunoştinţe fundamentate ştiinţific privind efectele schimbărilor demografice. Îmi exprim speranţa că noi state membre se vor alătura astfel încât să putem descoperi noi posibilităţi oferite de îmbătrânirea societăţii şi nu să ne simţim depăşiţi de provocările pe care le reprezintă.”

Recomandarea lansează un apel către statele membre de a adopta următoarele măsuri, ca parte a agendei lor de cercetare privind îmbătrânirea demografică:
* identificarea şi schimbul de informaţii cu privire la programele şi activităţile de cercetare relevante la nivel naţional, precum şi schimbul de bune practici, de metodologii şi orientări;
* identificarea domeniilor sau a activităţilor de cercetare care ar beneficia de pe urma coordonării sau a utilizării în comun a resurselor;
* luarea în considerare, în definirea obiectivelor programelor de cercetare legate de îmbătrânirea populaţiei, a nevoilor în schimbare ale persoanelor în vârstă;
* acolo unde este oportun, utilizarea în comun a infrastructurilor de cercetare existente sau crearea unor infrastructuri noi, cum ar fi bazele de date coordonate sau elaborarea de modele pentru studierea proceselor de îmbătrânire;
* încurajarea unei mai bune colaborări între sectorul public şi cel privat, precum şi între diferitele activităţi de cercetare şi sectoarele comerciale legate de schimbările demografice şi de îmbătrânirea populaţiei;
* crearea de reţele între centrele specializate în cercetarea evoluţiei demografice şi a îmbătrânirii populaţiei.

În următoarele luni, în cadrul iniţiativei de programare comună „Ani mai mulţi, o viaţă mai bună – potenţialul şi provocările schimbărilor demografice” se va elabora, cu ajutorul unor renumiţi experţi, agenda strategică comună de cercetare privind îmbătrânirea demografică.

Această agendă va fi apoi implementată prin intermediul unor acţiuni şi proiecte comune care implică o angajare substanţială în ceea ce priveşte finanţarea şi participarea din partea ţărilor participante. Comisia Europeană va furniza sprijin financiar pentru coordonarea iniţiativei; se preconizează că rezultatele acesteia se vor concretiza după 2012, constând în recomandări pentru adaptarea sistemelor de pensii în funcţie nu numai de vârstă, cum este cazul în prezent, ci pe capacitatea de muncă a persoanelor.

Context

La 26 mai 2010, membrii Consiliul pentru competitivitate al UE au ajuns la concluzia că iniţiativa de programare comună „Ani mai mulţi, o viaţă mai bună – potenţialul şi provocările schimbărilor demografice” constituie un domeniu în care programarea comună în materie de cercetare va oferi o valoare adăugată semnificativă eforturilor actuale, fragmentate, ale statelor membre.

Iniţiativa este condusă de ministerul german al cercetării şi educaţiei. Până în prezent, alte douăsprezece ţări au fost de acord să participe (Austria, Danemarca, Finlanda, Franţa, Italia, Țările de Jos, Polonia, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia şi Regatul Unit), iar trei ţări participă ca observatori (Belgia, Irlanda, Norvegia). Comisia este un membru nevotant al structurii de conducere.

Pagini Utile

* Pentru informaţii suplimentare:
//www.jp-demographic.eu/

* Site-ul web al Agendei digitale:
//ec.europa.eu/digital-agenda/index_en.htm

* Site-ul web al comisarului Neelie Kroes:
//ec.europa.eu/commission_2010-2014/kroes/

* Urmăriţi activitatea comisarului Neelie Kroes pe Twitter:
//twitter.com/neeliekroeseu
//ec.europa.eu/information_society/activities/einclusion/deployment/jpi/index_en.htm

* Persoane de contact:
Jonathan Todd (+32 2 299 41 07)
Linda Cain (+32 2 299 90 19)

Bucuresti, 15 .07.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.