Grand Cruises, una dintre cele mai cunoscute linii de croazieră pe Nil, a intrat în această vară şi pe piaţa din România. Apreciată la nivel internaţional datorită vaselor luxoase de croazieră de care dispune, Grand Cruises este disponibilă turiştilor români interesaţi de cultura şi civilizaţia egipteană prin serviciile turistice oferite de turoperatorul Best Reisen. Programul turistic deosebit vizează în primul rând obiectivele arheologice din Egiptul de Sud, care altfel nu pot fi atinse, cum ar fi Templul lui Sobek – al Zeului Crocodil din Kom Ombo, Templul Horus din Edfu, oraşul Aswan cu mina sa de granit şi obeliscul neterminat, Templul lui Philae ori marele baraj din Aswan. Croaziera se combină cu un binemeritat sejur de 4 zile în staţiunea Hurghada de pe malul Mării Roşii. “Croazierele pe Nil sunt una dintre principalele atracţii ale Egiptului, iar aura de mister şi exotism ce le învăluie se datoreză în mare parte cărţilor şi filmelor inspirate de locurile încărcate de istorie din sudul Egiptului. Nilul şi obiectivele turistice din această regiune sunt vizitate anual de milioane de turişti ce călătoresc pe urmele Agathei Cristie, iar din această vară şi turişti români pot beneficia de servicii de top oferite de reputabila companie Grand Cruises ale cărei vase sunt catalogate toate la 5* şi oferă servicii de demipensiune sau all-inclusive” a declarat Csaba Garamszegi, managerul Best Reisen. „Programul turistic oferit clienţilor care optează pentru croaziera pe Nil este unul extrem de atractiv, iar obiectivele vizitate sunt printre cele mai importante puncte de atracţie ale unei ţări încărcate de istorie şi cultură. Şi pentru a nu fi obositor, programul cultural se îmbină armonios cu un scurt sejur într-una din cele mai apreciate staţiuni egiptene de la ţărmul Mării Roşii: Hurghada. Preţul unui astfel de program ce include transport cu avionul dus-intors, zbor charter direct Bucureşti – Hurghada – Bucureşti, transferuri aeroport – hotel – croazieră şi retur, 5 zile (4 nopţi) croazieră pe Nil cu vas de 5 stele cu servicii all-inclusive şi 3 nopţi cazare în hotel de 4 stele în Hurghada, cu mic dejun şi cină, este în luna iulie de doar 699 euro cu toate taxele de aeroport, rezervare, asistenţă şi viză incluse, şi poate fi achiziţionat de la oricare din agenţiile de turism partenere Best Reisen” a concluzionat managerul companiei.
{mosloadposition user10}