Litera continuă colecția Agatha Christie
Editura Litera sărbătorește 125 de ani de la nașterea celei mai cunoscute autoare de romane polițiste prin continuarea colecției Agatha Christie, într-un tiraj amplu și la un preț accesibil, cu distribuție la toate chioșcurile de ziare. Lansarea celor cinci noi volume are loc pe 11 mai, în parteneriat cu ziarul Libertatea. Fiecare volum va fi disponibil în fiecare luni, la prețul de 14,99 lei.
Cele cinci noi volume ale colecției Agatha Christie sunt: Primele cazuri ale lui Poirot, Moartea vine ca un sfârșit, Trenul din Paddington, La hotelul Bertram și Calul bălan.
Agatha Christie este cunoscută în întreaga lume drept „Regina crimei“. A scris 80 de romane polițiste și volume de povestiri, 19 piese de teatru și șase romane publicate sub pseudonimul Mary Westmacott.
Hercule Poirot, cel mai celebru detectiv din romanele polițiste creat de la Sherlock Holmes, apare încă din primul roman al Agathei Christie. Poirot și un alt detectiv imaginat de scriitoare, Miss Marple, au devenit faimoși la nivel mondial și au făcut subiectul multor filme realizate pentru marele și micul ecran.
Agatha Christie a mai scris nonficţiune, o autobiografie, dar și povestiri amuzante despre numeroasele expediţii în care a participat alături de soţul ei, arheologul Sir Max Mallowan. A murit în 1976.