Vineri, 18 aprilie, incepand cu ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti (Preoteasa), artistul autohton de blues, AG Weinberger, lansează un dublu album, care face parte din seria de volume The Guitar Man, vol 1 si Vol 2, ce cuprinde selecţii esenţiale ale înregistrărilor sale din perioada 1994-1999.
Evenimentul este recomandat şi susţinut de Event Plus, companie care s-a implicat direct în promovarea blues-ului, începând cu toamna anului 2007, prin crearea unei serii de evenimente dedicate exclusiv acestui gen muzical, anotimpurile blues-ului, Blue Moods.
Biletele sunt disponibile în reţeaua de distribuţie Bilet.ro, iar în 18 aprilie pot fi cumpărate şi de la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.
„În România nu se poate vorbi despre blues fără acest muzician de excepţie, AG Weinberger. Eforturile sale de a promova cu zel misionar şi de a implementa acest gen pe piaţă, dar şi atitudinea cât şi gândirea despre viaţă, a ceea ce se numeste blues, îi conferă statutul de "punct de pornire" al acestei mişcări muzicale în România”, a declarat Ioan Big, Head of Design, Event Plus.
AG Weinberger, orădean la origine, chitarist, vocalist, interpret la muzicuţă, producător şi realizator de emisiuni radio şi producător de albume, iniţiator al mişcării de cluburi, este o certă autoritate în domeniul blues-ului autohton, în muzica lui existând „sinceritate şi o reală pasiune”, dupa cum scrie cotidianul The Jonesboro Sun.
Considerat un promotor al blues-ului românesc, AG Weinberger a jucat un rol decisiv în popularizarea acestui gen muzical atât în România, cât şi în lume, combinând într-un mod unic blues, jazz, rock, soul cu influenţe multiculturale transilvănene (evreieşti, româneşti, ungureşti, ţigăneşti).
Încă de la începutul carierei sale muzicale, a cântat împreună cu Al DiMeola, John Mayall, Chick Corea şi James „Blood” Ulmer. Fiind singurul artist non-american de blues din cadrul festivalului Bluestock din Memphis, în 1998, A.G. Weinberger a cântat pe aceeaşi scena cu Leon Russell, Son Seals, Little Milton şi Hubert Sumlin, bucurându-se de aprecierea internaţională.
{mosloadposition user10}