AFI Ploiești a lansat inițiativa “Să facem din «Paște fericit!» mai mult decât o urare”, comunitatea locală fiind invitată să contribuie cu un gând bun, în prag de sărbători, pentru cei de la Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost.
Mesajele pot fi transmise prin comentarii la postarea de pe pagina de Facebook AFI Ploiești, până pe 22 aprilie.
În ziua următoare, pachetele cu bunătăți pentru masa de Paște, pregătite împreună cu partenerul campaniei – hypermarketul cora, vor ajunge la Centru, alături de mesajele centralizate de pe pagina de Facebook.
Pentru al treilea an consecutiv, AFI Ploiești și cora Ploiești desfășoară această acțiune CSR în scopul sprijinirii comunității locale.
„Sărbătorile Pascale ne amintesc cât de important este să avem familia aproape de noi, în jurul mesei, în aceste momente speciale din an. Pentru că sunt și oameni care nu pot împărtăși această bucurie, alături de partenerul nostru, cora Ploiești, continuăm tradiția, pregătind o masă caldă de Paște pentru oamenii de la Centrul Social de Urgență pentru Persoane fără Adăpost, cărora le transmitem cu această ocazie gândurile bune ale ploieștenilor.” a declarat Raluca Ghica, Marketing Manager AFI Ploiești.