După un an de modernizare a proiectelor de birouri din portofoliul de aproximativ 300.000 metri pătrați închiriabili (GLA) din România, AFI Europe România anunță acum finalizarea reamenajării tuturor spațiilor publice din cadrul clădirii de birouri AFI Lakeview, ca investiție de aproximativ 2 milioane de euro.
Inaugurarea facilităților renovate a fost sărbătorită în cadrul unui eveniment exclusiv care a avut loc joi, 19 mai, în clădirea reamenajată. AFI Lakeview – care se află într-o locație convenabilă în zona de centru-nord a Bucureștiului, ușor accesibilă din centrul orașului, precum și dinspre aeroportul Otopeni – a fost inaugurată pentru o audiență selectă în cadrul unui eveniment de tip cocktail. AFI Lakeview oferă spații de birouri moderne clasa A, cu o suprafață de 25.500 mp GLA, cu o arhitectură complexă și 2 niveluri ale clădirii: P+14 și P+7, cu aproximativ 1.500-2.400 mp GLA pe etaj, 4 niveluri de parcare subterană și spații de depozitare care răspund tuturor nevoilor chiriașilor.
La fel ca și alte clădiri de birouri din portofoliul AFI Europe România, AFI Lakeview deține certificatul verde BREEAM “Excellent”, care confirmă faptul că acesta este un proiect sustenabil, dar și certificarea WELL Health & Safety, fiind un mediu de lucru sigur din punct de vedere sanitar.
AFI Europe România, în parteneriat cu Bucharest Real Estate Club (BREC), a prezentat clădirea de birouri actualizată în contextul unor noi schimbări majore pe piața muncii. Astfel, ca urmare a readaptării companiilor la contextul post-COVID-19, tot mai multe organizații își derulează activitatea de la birou, iar cererea de clădiri care oferă un mediu sigur, facilități moderne și ecologice sunt acum mai importante ca niciodată.
Potrivit unui studiu recent BestJobs și în contextul ridicării restricțiilor legate de pandemie, 62% dintre angajații români chestionați ar alege să lucreze de la birou sau cel puțin în format hibrid.
„AFI Europe își propune să mențină cele mai înalte standarde atunci când vine vorba de clădirile de birouri din portofoliul său, oferind astfel chiriașilor, vizitatorilor, clienților și partenerilor săi cele mai sigure și sănătoase spații în cadrul tuturor proiectelor sale, inclusiv AFI Lakeview. După cum par să indice tendințele de pe piață, tot mai mulți angajați se întorc la birou. Anul trecut am instalat un sistem profesional de purificare a aerului prin ionizare bipolară împotriva virușilor și am decis, de asemenea, să îmbunătățim și mai mult mediul din clădire, prin modernizarea designului lobby-ului, precum și prin renovarea completă a coridoarelor, lifturilor și băilor. Chiriașii noștri sunt cei mai importanți pentru noi, iar prin realizarea acestei reamenajări, ne străduim să îi primim pe toți cei care pășesc pragul AFI Lakeview într-un spațiu sigur, curat și modern, care să încurajeze, creativitatea, colaborarea și productivitatea”, a declarat Emma Toma, Head of Office Division AFI Europe România.
“În contextul schimbărilor de pe piața imobiliară românească și în special în ceea ce privește clădirile de birouri, ne bucurăm să vedem că AFI Europe România – unul dintre partenerii noștri strategici – se adaptează rapid la noile standarde la care oamenii se așteaptă acum când vine vorba despre mediul în care lucrează. Clădirea AFI Lakeview, recent renovată, este spațiul perfect pentru companiile care pun accentul pe siguranța angajaților lor și reprezintă o alegere excelentă, în general, pentru un spațiu de birouri axat pe bunăstarea oamenilor”, potrivit Despinei Ponomarenco, președintele Bucharest Real Estate Club (BREC).