900.000 de bărbaţi din România, cu vârste între 50 şi 90 de ani, suferă de afecţiuni ale prostatei. Pentru a-i ajuta pe cei peste 11.500 de medici de familie să răspundă nevoilor de îngrijire ale acestora, Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) lansează două cursuri gratuite privind Hiperplazia Benigna de Prostată (HBP) în cadrul programului de educaţie medicală continuă FormareMedicala.ro (//www.formaremedicala.ro).
Hiperplazia Benignă de Prostată (HBP) are un caracter progresiv şi necesită monitorizare permanentă din partea medicului de familie, având o prevalenţă de circa 30% în rândul bărbaţilor de peste 50 de ani şi de 90% în rândul celor de peste 80 de ani.
Hiperlazia Benignă de Prostată poate avea un impact major asupra stării de sănătate a pacienţilor şi este o problemă de sănătate publică deoarece, prin creşterea speranţei de viaţă, creşte şi incidenţa bolii la nivel global. De aceea educaţia medicilor privind această patologie este extrem de utilă.
Cele două cursuri lansate de FormareMedicala.ro au ca obiectiv o înţelegere aprofundată a mecanismelor acestei patologii, prezentarea opţiunilor de tratament şi clarificarea momentelor şi urgenţelor de comunicare între medicii de familie şi urologi, dar mai ales insistă pe diagnosticul precoce, educaţia pacientului şi monitorizarea bolii.
Patru studii de caz interactive şi multe exerciţii recapitulative proiectează felul în care informaţiile cursului sunt utilizate în cadrul unui consult în cabinetul medicului de familie.
Cele două cursuri, disponibile în cadrul programului de educaţie medicală continuă pentru medicii de familie FormareMedicala.ro sunt elaborate sub egida SNMF prin participarea unei echipe de înaltă reputaţie formată din medici urologi şi medici de familie: Conferenţiar doctor Valentin Ambert, UMF “Carol Davila” – Medic primar urolog, Prof. dr. şi prorector Ioanel Sinescu – Medic primar urolog, Dr. Cristian Iulius Surcel – Medic primar urolog, Asistent universitar UMF “Carol Davila”, Dr. Radu Marius Tudor – Medic primar urolog, Asistent universitar UMF “Carol Davila”, Dr. Daciana Toma – Medic Primar, Medicină de Familie; Instructor formator, Dr. Cristian Sever Oana – Medic Primar, Medicină de Familie; Instructor formator, Dr. Cristian Sandulescu – Medic Primar – Medicină de Familie ; Instructor formator.
Dr. Daciana Toma – membru în Biroul Executiv al SNMF (Societatea Naţională de Medicină a Familiei) a declarat: “Cursurile sunt construite pe un set extins de referinţe şi mai ales pe baza experienţei conjugate a medicilor autori. A fost un efort intens, dar sunt convinsă că am reuşit să punem la îndemana tuturor medicilor un instrument extrem de util pentru abordarea corectă a aceastei patologii."
Prin creditarea cursurilor de către Colegiul Medicilor din România, medicii de familie absolvenţi ai examenelor online obţin credite de curs EMC (Educaţie Medicală Continuă).