Morphosis Capital Fund I Cooperatief UA, un fond de capital de creștere, raportează o creștere totală de 42% a cifrei de afaceri combinate a companiilor din portofoliul său în 2022, comparativ cu 2021. În anul 2022, cele șase companii din portofoliu au înregistrat o creștere totală de 106% a nivelului EBITDA față de 2021. Portofoliul Morphosis Capital include următoarele companii antreprenoriale: DocProcess, Medima Health, Clinicile Dentare Dr. Leahu, EMI, Cronos Med și Stay Fit Gym.
„2022 a reprezentat un an al consolidării și extinderii celor șase companii din portofoliul Morphosis, atât organic, cât și prin achiziții. Rezultatele obținute de companiile în care investim păstrează ritmul accelerat de dezvoltare, în 2022 veniturile acestora crescând cu 42%, în timp ce EBITDA agregat s-a dublat. În acest context, concentrarea pe care am avut-o anul trecut asupra managementului portofoliului a funcționat, ceea ce oferă premise solide pentru viitor. Deși 2023 se arată a fi un an dificil, vom rămâne focusați pe dezvoltare și investiții, astfel că ne dorim ca această creștere pe care am înregistrat-o în 2022 să continue și în acest an”, a declarat Andrei Gemeneanu, Managing Partner al Morphosis Capital.
Valoarea economică generată și reinvestită în economie de către companiile din portofoliul Morphosis Capital s-a ridicat în 2022 la 54 milioane de euro. Acest indicator calculat conform standardelor Global Reporting Inițiative (GRI) include salarii plătite, investiții în dezvoltare, contribuții către stat, comunitate, parteneri, furnizori, precum și bănci și investitori.
Numărul angajaților cu normă întreagă din cele șase entități a crescut în 2022, de la 721 la 952 profesioniști, companiile din portofoliu creând astfel peste 230 de noi locuri de muncă anul trecut. Toate companiile din portofoliu au continuat procesul de dezvoltarea accelerată în 2022, existând un total de nouă achiziții de tip bolt-on și 10 extinderi organice.
Medima Health a deschis trei noi clinici, în Buzău, Brăila și București, în timp ce Clinicile Dentare Dr. Leahu au inaugurat două clinici, în București și Brașov. DocProcees și-a consolidat poziția în Franța, iar EMI a realizat achiziția a două companii din Belgia. De asemenea, în 2022, Cronos Med a preluat două clinici în Iași și Brașov, iar Stay Fit Gym și-a extins rețeaua cu 10 noi săli de fitness, dintre care cinci deschideri organice: două în București, și câte una în Sibiu, Galați și Voluntari. Alte cinci săli au fost preluate în urma unor tranzacții: două în Pitești și câte una în București, Sibiu și Galați.
„În ultimii patru ani, am format parteneriate cu șase fondatori români cu scopul de a-i susține să își transforme viziunea antreprenorială în realitate, ceea ce va rămâne principala noastră prioritate. Fiecare clinică sau sală de fitness deschisă ajută la îmbunătățirea sănătății oamenilor, creează noi locuri de muncă și generează venituri bugetare. Vom continua să adăugăm și să creăm valoare în companiile în care investim, iar alături de viziunea, ambiția și motivația antreprenorilor, să dezvoltăm companiile din portofoliu într-un ritm accelerat”, a adăugat Andrei Gemeneanu.
Primul fond al Morphosis Capital se concentrează pe domeniile de sănătate și wellness, patru dintre cele șase companii activând în aceste industrii, respectiv: Medima Health, rețea de clinici specializate în imagistică și radiologie, Clinicile Dentare Dr. Leahu, cel mai mare lanț de clinici dentare din punct de vedere al distribuției geografice, Cronos Med, liderul pieței de medicină estetică, și lanțul de săli de fitness, Stay Fit Gym. DocProcess activează în domeniul tehnologiei, iar EMI oferă soluții şi servicii integrate pentru acces industrial.
În 2022, Morphosis Capital și companiile partenere au democratizat accesul la servicii de sănătate de înaltă calitate în 18 județe din România, printr-o expansiune rapidă. Această dezvoltare a susținut impactul pe care companiile din portofoliu l-au avut și s-a tradus prin îngrijirea a peste 68 de mii de pacienți de către peste 250 de doctori și prin îmbunătățirea bunăstării fizice a peste 14 mii de persoane. În plus, în ceea ce privește impactul asupra mediului, DocProcess a contribuit la salvarea a 1.400 de copaci prin procesarea și arhivarea documentelor în format electronic.
Morphosis Capital Fund I Cooperatief UA a fost lansat în decembrie 2018, cu un capital subscris de 50 de milioane de euro și un plan de investire a capitalului în companii antreprenoriale românești din domenii precum sănătate și wellness, tehnologie, producție industrială și servicii B2B. Pentru 2023, fondul mai are capital pentru încă o investiție într-o companie locală sau pentru utilizarea potențială a unui capital de follow-up, împreună cu coinvestitori, în una dintre cele șase companii aflate deja în portofoliu. Decizia finală în acest sens va fi luată pe parcursul anului.