Înaintea celei de-a cincizecea aniversări a celei mai bine vândute formații americane de hard-rock din toate timpurile, UMG a fost desemnată drept casa de discuri a întregii discografii existente, a viitoarelor lansări, produselor de merchandise și conținutului audio-vizual care aparțin Aerosmith.
Aerosmith, cea mai bine vândută trupă americană de hard-rock din toate timpurile, și Universal Music Group (UMG), liderul mondial din industria muzicală, au anunțat un parteneriat extins, ce include întreaga discografie a legendarului grup, precum și produsele de merchandise și proiectele audio-vizuale ale acestuia, care marchează începutul unei noi ere în cariera strălucită a trupei.
Pentru prima dată, incepand cu anul 2022, toate înregistrările legendare ale trupei Aerosmith vor fi reunite într-un singur loc înaintea celei de-a cincizecea aniversare a trupei, prin intermediul unui nou parteneriat complex cu UMG. În plus, față de discografia consolidată a trupei, acest parteneriat include si „Vindaloo Vaults” și arhivele personale ale membrilor trupei: Steven Tyler, Joe Perry, Tom Hamilton, Joey Kramer și Brad Whitford, care vor fi activi în procesul de selectare și organizare a colecțiilor lor de muzică, poze, montaje video, artwork-uri, jurnale, liste și amintiri. Lansările viitoare le vor oferi fanilor accesul către piese nepublicate până acum, care vor consolida și mai mult statutul trupei ca una dintre cele mai inovatoare și omagiate trupe din istorie.
De asemenea, UMG va fi și casa de discuri a viitoarelor proiecte muzicale și va colabora cu formația pentru a dezvolta, produce și distribui noi proiecte de film, televiziune și alte conținuturi audio-vizuale, care sărbătoresc istoria și impactul cultural semnificativ al trupei Aerosmith. UMG va lucra alături de trupă pentru a continua să prezinte formația Aerosmith și bogata sa moștenire muzicală noilor generații de fani din întreaga lume.
De la fondarea trupei Aerosmith, în urmă cu 50 de ani, grupul a vândut peste 150 de milioane de albume în întreaga lume, a produs videoclipuri muzicale care definesc muzica hard-rock, cum ar fi „Amazing”, „Crazy”, „Janie’s Got A Gun”, „Livin’ on the Edge” sau „Love in an Elevator” și a avut turnee globale care au doborat numeroase recorduri. Trupa a depășit numeroase granițe, fiind prima trupă rock ce a colaborat cu un artist din zona hip-hop, (cu Run DMC), dar și prima trupă de hard rock care a apărut în timpul unui Super Bowl Halftime Show cu live-ul din 2001, iar în 1999, Aerosmith a devenit prima trupă care a avut propria lor atracție tematică la Disney World din Florida, iar mai târziu la Paris, cu lansarea rollercoaster-ului – Rock ‘N’ Roller cu Aerosmith.
Cu o influență culturală imensă, Aerosmith a apărut în mod proeminent în filme, emisiuni de televiziune și jocuri video, dar a și influențat mai multe generații de formații rock. MusiCares a onorat trupa în 2020, drept „Person of the Year”, pentru numeroasele realizări artistice și dedicația față de filantropie, inclusiv inițiativa lui Steven Tyler – Janie’s Fund, care susține femeile tinere ce au suferit traume în urma abuzului și neglijării.
Joe Perry, co-fondator Aerosmith și chitarist principal, a spus: „A fost un drum lung, dar sunt extrem de fericit și mândru să spun în numele Aerosmith că am reușit să aducem cei 50 de ani de muzică sub un singur acoperiș prin parteneriatul cu UMG. Acest lucru ne va permite să aducem muzica fanilor noștri în moduri în care nu am putut niciodată. Este ceva la care visam să se întâmple de mult timp. Este o victorie pentru Aerosmith, UMG și, în cele din urmă, pentru fanii noștri. Nici nu mai trebuie să spun că suntem foarte încântați. Este un mod incredibil de a sărbători 50 de ani și mulți alți ani care vor urma.”
Sir Lucian Grainge, președinte și CEO al UMG, a declarat: „Succesul global al trupei Aerosmith o plasează printre cele mai mari legende rock din toate timpurile. La cea de-a 50-a aniversare a trupei, Aerosmith continuă să influențeze cursul muzicii nu doar prin discografia lor legendară, ci și prin film, televiziune și jocuri video și stilul lor unic. Din punct de vedere personal, nu aș putea fi mai mândru că au ales UMG ca partener global. Așteptăm cu nerăbdare să devoltăm impreună moștenirea lor incredibilă și să ne asigurăm că muzica lor continuă să inspire fanii din întreaga lume.”
Managerul formației Aerosmith, Larry Rudolph, a spus: „Nu aș putea fi mai fericit pentru membrii trupei și familiile lor. Nu numai că reunim întregul catalog al formației într-un singur loc, dar încredințăm aceste înregistrări pe mâinile foarte capabile ale lui Sir Lucian, Bruce Resnikoff și incredibilului sistem UMG din întreaga lume. Aș dori să-i mulțumesc lui Sir Lucian și echipei pentru că au lucrat neobosit împreună pentru a elabora un aranjament inedit al catalogului și pentru că oferă un angajament imens față de trupa Aerosmith. Eu și membrii Aerosmith îi mulțumim și cu toții așteptăm cu nerăbdare mulți ani in care vom continua să împărtășim cu lumea catalogul celei mai mari formații rock americane din istorie.”
Parteneriatul extinde semnificativ relația istorică dintre Aerosmith si UMG. Trupa a înregistrat unele dintre cele mai vândute albume pentru Geffen Records, inclusiv „Done with Mirrors” (1985), „Permanent Vacation” (1987), „Pump” (1989) și „Get a Grip” (1993). In plus, Aerosmith lucrează cu Bravado’s Epic Rights pentru merchandise și a lansat anterior inregistrari ale concertelor prin Eagle Rock Entertainment. În plus, Aerosmith face parte din parteneriatul UMG cu YouTube, care aduce videoclipuri muzicale la standardele video și audio actuale, cu lansări recente incluzând „Dude Looks Like a Lady” și „Dream On”.
Intrată în Rock and Roll Hall of Fame în 2001, trupa Aerosmith are cele mai multe certificări RIAA pentru albume premiate ale unui grup american, cu 25 discuri de aur, 18 de platină, 12 de multi-platină și unul de diamant. Întrucât formația a fost fondată la Boston în 1970, 13 aprilie a fost declarată „Ziua Aerosmith” în Massachusetts de către fostul guvernator William Weld.
Universal Music Group (UMG) este liderul mondial în industria muzicală, cu o gamă largă de companii angajate în muzică înregistrată, editare de muzică, merchandise și conținut audiovizual în peste 60 de țări. Dispunând de cel mai cuprinzător catalog de înregistrări și melodii din fiecare gen muzical, UMG identifică și dezvoltă artiști și produce și distribuie cea mai apreciată muzica de catre criticii de specialitate și cea mai de succes. Devotat domeniului artei, inovației și antreprenoriatului, UMG promovează dezvoltarea de servicii, platforme și modele de afaceri pentru a lărgi oportunitățile artistice și comerciale pentru artiștii noștri și pentru a crea noi experiențe pentru fani.