- De trei ori mai mulți români au ales asigurarea oncologică Optimist în 2020, față de 2019
- Numărul persoanelor care au achiziționat servicii care oferă o a doua opinie medicală, prin intermediul Aegon România, a crescut cu 43% în 2020, comparativ cu 2019
- Compania de asigurări de viață Aegon România a fost desemnată, pentru al treilea an consecutiv, drept cel mai de încredere brand din categoria “Companii de asigurări”, conform Consumer Choice Award
În 2020 comparativ cu 2019, de trei ori mai mulți români au încheiat asigurări pentru sănătate care să le ofere sprijin financiar și acces rapid la tratament în mediul privat în cazul în care vor fi diagnosticați cu cancer, potrivit Aegon România.
Datele au reieșit din analiza portofoliului companiei, luând în considerare vânzările pentru Asigurarea Optimist, realizată în colaborare cu Clinicile private de radioterapie Amethyst. Este vorba despre o asigurare care le oferă, în cazul în care primesc un diagnostic oncologic, un sprijin financiar cuprins între 5.000 și 30.000 de lei, în funcție de pachetul ales, și o programare în maximum 72 de ore la o primă consultație, în cadrul uneia dintre clinicile Amethyst din țară. Acolo, fiecare caz este analizat de o echipă multidisciplinară care decide care este cea mai potrivită schemă de tratament.
Reprezentanții Aegon România sunt de părere că, deși pandemia a afectat segmentul asigurărilor de viață la nivelul întregii piețe locale, românii au devenit mai interesați de asigurările pentru sănătate, în comparație cu 2019. Pe parcursul lui 2020, s-a majorat semnificativ și numărul persoanelor care au încheiat asigurări pentru servicii de a doua opinie medicală, Aegon Diagnose.me.
„Aceste cifre confirmă rezultatele studiilor pe care le-am derulat în cursul anului trecut din care reieșea faptul că declanșarea pandemiei i-a determinat pe români să fie mai atenți cu sănătatea lor în general, nu doar în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva noului tip de coronavirus. Noi am înregistrat, în cursul anului trecut, creșteri atât în ceea ce privește asigurările din sfera oncologică, cât și pentru serviciile de a doua opinie medicală. Ne bucurăm că produsele noastre, gândite tocmai pentru a le oferi sprijin în situațiile în care au cea mai mare nevoie, sunt de interes pentru ei”, a explicat Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România.
A cere o a doua opinie medicală, atunci când nu sunt siguri de diagnosticul sau tratamentul primit inițial, începe să devină un obicei pentru români. Dintre cei care au avut asigurarea Aegon Diagnose.me, serviciul oferit de Aegon România în parteneriat cu platforma Diagnose.me, majoritatea au solicitat, în 2020, părerea altor medici din străinătate pentru afecțiuni din mai multe sfere: radiologie, imagistică oncologică, ortopedie și neurologie.
Asigurarea Aegon Diagnose.me le oferă, în primul rând, acces rapid, online, la peste 150 de medici din străinătate din 35 de țări, specialiști care își desfășoară activitatea în clinici și universități de top, dar și sprijin financiar familiilor lor în caz de deces din boală sau accident.
Platforma Diagnose.me este foarte ușor de folosit. După ce își face un cont și își încarcă documentele medicale, pacientul va alege medicul care îi va analiza cazul, iar apoi va primi, în maximum 7 zile lucrătoare, un raport medical cu concluziile și recomandările acestuia. Întreaga comunicare se realizează în limba română.
Aegon România – De trei ani, brandul de asigurări în care românii au cea mai mare încredere
La începutul lui 2021, Aegon România a fost desemnat, pentru al treilea an consecutiv, cel mai de încredere brand din categoria „Companii de asigurări”, conform studiului independent Consumer Choice Award, realizat de către compania de cercetare More-Netquest Group.
Brandurile au fost analizate ținându-se cont de criterii precum: calitatea pe piață, diferențierea față de alte mărci din categorie, inovarea față de alte mărci din categorie, credibilitatea pe piață, satisfacția globală față de alte mărci din categorie, intenția de a cumpăra sau recomandarea în categorie. Cercetarea s-a desfășurat în intervalul 10 – 20 ianuarie 2021 și a inclus 1.547 de interviuri reprezentative pentru grupuri țintă de femei și bărbați care locuiesc în România, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani.