Advice Students, un ONGS care vibrează de pasiune pentru industria creativă de mai bine de 9 ani prin proiecte precum AdRev, Think Strategy sau Teach Me, a trecut printr-un amplu proces de rebranding. Noua identitate reflectă adevărul despre organizație într-o formă energică și optimistă.
Decizia de rebranding a venit dintr-o nevoie internă de a exprima spiritul organizației într-un mod mai relevant și mai actual. Auditarea a arătat că membrii nu se mai regăsesc în vechea identitate, iar ideologia nu reușește să esențializeze adevărurile despre brand. ”Am tot crescut și am simțit că e timpul să ne spunem povestea mai coerent. Așa că ne-am dorit o identitate care sa fie ca noi – vibrantă, colorată, veselă și pusă pe fapte mari.”, mărturisește Ana-Maria Munteanu, actual Președinte Advice.
Strategia noului brand a fost conturată în urma unei auditări riguroase, în care au fost implicați toți membrii organizației, alumni, participanții la evenimente și alți studenți, dar și sponsori și speakeri. A fost redefinită astfel o nouă platformă ideologică pentru brand: misiune, viziune, valori. Advice există pentru a oferi studenților contextul perfect și mijloacele de a deveni noua generație de creativi. Organizația își propune să devină in viitor o platformă deschisă pentru studenți și să contribuie la dezvoltarea industriei creative, prin oameni cu spirit revoluționar, pasionați, creativi, de încredere și deschiși la minte.
Noua identitate a fost creată pornind de la conceptul de ”heart bubbles”, care vorbește despre efervescența și pasiunea voluntarilor pentru ceea ce fac. Noul logo are un design fresh, dinamic și colorat, care surprinde spiritul creativ al oamenilor din Advice. Rebrandingul a adus și o schimbare la nivel de nume: s-a renunțat la ”numele de familie” al organizației, așa că Advice Students devine Advice. Un nume mai scurt, mai prietenos și mai ușor de reținut. Noua poziționare este ”Young creatives at work”, care plasează clar organizația în industria creativă.
“Am creat pentru Advice o identitate care nu doar exprima spiritul generației actuale si imaginea pe care organizația o are în exterior, ci păstrează și moștenirea lăsată de toate generațiile anterioare. Pasiunea acestora pentru voluntariat si creativitate s-a materializat în V-ul transformat într-o inimă, elementul central al noului logo” spune Andra Oprișan, care semnează noua identitate Advice.
Noua identitate Advice este declinată pe toate materialele de comunicare ale organizației, pe site-ul acesteia (www.advicestudents.ro) precum și pe toate rețelele de socializare și sharing de informație (Facebook, Twitter, LinkedIn, Behance, Slideshare, Youtube, Vimeo, Issuu).
Echipa din spatele procesului de rebranding este formată din foști membri ai organizației care, din pasiune pentru aceasta, au vrut să surprindă adevărul care fundamentează organizația și să aducă imaginea Advice mai aproape de prezent: Andra Oprișan (Project Management, Strategy & Design), Dionisia Sandu (Copywriting & Strategy), Alina Pîrvu (Planning & Copywriting), Ana-Maria Grigoriu (Graphic Design), Andreea Dumuța (Graphic Design), Laura Ristea (Strategy & Audit), Andreea Șpilca (Audit).