AdVenture realizeaza cea mai importanta campanie de presa pentru Jurnalul National. Campania “Jurnalul Romaniei 1989 – Acum 20 de ani” se constituie drept o rememorare a vremurilor din perioada comunista, readucand in atentia publica realitati ce caracterizau societatea romaneasca din acea perioada si care, din cauza cenzurii, nu au putut fi relatate la vremea respectiva.
In 2009, reeditarea acestei pagini din istoria Romaniei se produce in contextul libertatii de exprimare de care presa a fost privata in anii perioadei postdecembriste.
Pe fondul detasarii fata de limitarile si constrangerile comuniste, Jurnalul National isi propune sa dezvaluie adevarata fata a acelei realitati si sa informeze tinerele generatii cu privire la aspectele vietii sociale, politice si economice ale Romaniei din anul 1989.
“Nu intamplator am ales anul 2009 pentru a demara campania “Jurnalul Romaniei 1989 – Acum 20 de ani”. Cele doua decenii de transparenta care au trecut peste poporul roman au adus acea doza de luciditate care le permite acum romanilor sa se raporteze la acele vremuri prin prisma propriilor experiente si sentimente, in contextul unui mediu lipsit de orice fel de influente. Prin aceasta campanie Jurnalul National isi asuma rolul de promotor al libertatii de expresie al presei romanesti.“ a afirmat Marius Tudosiei, Director de Marketing – Jurnalul National.
Campania lucrata de AdVenture se va desfasura pe durata unui an de zile, incepand cu decembrie 2008 si finalizandu-se in luna decembrie a anului 2009.
Mesajul campaniei este declinat la nivel de suporturi print, TV si radio prin intermediul canalelor mediatice ale trustului Intact.
Campania “Jurnalul Romaniei 1989 – Acum 20 de ani” se constituie drept o provocare pentru echipa AdVenture cu atat mai mult cu cat se fundamenteaza pe elemente in continua schimbare si aduce o doza de imprevizibil.
Despre semnificatia acestei campanii Alex Zamfir, General Manager AdVenture a declarat: “Ma numar printre cei care au trait aspectele acelei perioade cu inocenta si inconstienta date de varsta copilariei dar si de restangerile impuse de sistem. Pentru cei care au fost martori ai perioadei comuniste, aceasta campanie este o rememorare a evenimentelor, netrecute prin filtrul cenzurii si, totodata, o putem cataloga drept o pagina de istorie pentru cei mai tineri dintre noi. Tocmai din acest motiv, nu pot decat sa am cuvinte de lauda si sa-mi exprim aprecierea fata de initiativa echipei de la Jurnalul National.”
Echipa AdVenture care lucreaza la realizarea campaniei este formata din: Alex Zamfir – General Manager, Elisa Olteanu – Senoir Copywriter, Daniel Toma – Co-creative Director, Daniela Habara – Junior Copywriter, Adrian Ciubotaru – Junior Copywriter, Alin Dumitrescu – Art Director, Mircea Moldovan – Creative Director, Cristi Ciureanu – DTP, Irina Cirstea – Account Manager.
{mosloadposition user10}