Ultima sesiune de stagii de practică AdStarter începe luni, 6 iulie 2015 și va fi organizată în cadrul agenției Mercury360 Communications pentru 24 de studenți. Aceștia au fost selectați din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării – Universitatea din București și din Facultatea de Comunicare și Relații Publice – Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Și ultima serie de stagiari va beneficia de aceeași structură, trecând astfel, prin 3 module care vor permite studenților să ia contact cu viața din agenție prin implicare activă în activitatea a 5 departamente: Client Service, Consumer Activation, Consultanță UE, Digital, Creație.
Deși programul de stagii se încheie, sesiunile de consiliere și orientare profesională rămân deschise. Studenții interesați vor avea posibilitatea ca în lunile iulie și august să participe în continuare la sesiuni de consiliere în ego-marketing, dar și să efectueze un test acreditat internațional. Rezultatele testului vor fi interpretate în cadrul sesiunilor de consiliere vocațională de către persoane specializate.
Grupul țintă al proiectului este format din 500 studenţi care vor beneficia de consiliere și orientare în carieră. Dintre aceștia, 160 de studenți sunt implicați în stagii de practică în agenţie, și 8 vor fi sprijiniți să își găsească un loc de muncă până la finalul proiectului.
Proiectul reprezintă inițiativa Mercury360 Communications în parteneriat cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și Dynamic HR. Mai multe detalii despre proiect, precum și pașii ce trebuie urmați pentru înscrierea în program se regăsesc pe www.adstarter.ro, www.advocation.ro și pe pagina de Facebook a proiectului.
Proiectul este co-finanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013. Investeşte în oameni!, Axa prioritară nr. 2 „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul major de intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”.