Adservio, Microsoft și Vodafone lansează parteneriatul pentru digitalizarea școlilor în România prin integrarea catalogului electronic Adservio cu Microsoft 365. Anunțul a fost făcut la conferința ,,Rolul digitalizării în viitorul școlilor din România”, care a avut loc vineri, 18 noiembrie 2022, la sediul Microsoft România.
Prin acest parteneriat, soluțiile digitale Adservio și Microsoft Office 365 for Education vor fi implementate ca un pachet comun, ce acoperă toate nevoile de digitalizare a școlilor. Vodafone România și Crayon vor comercializa acest pachet la nivelul întregii țări.
La eveniment au participat fizic 150 de directori și profesori de școli publice și private și online, prin Microsoft Teams, peste 1.700 de cadre didactice și manageri de școli. Conferința a fost organizată împreună cu Crayon, partener Microsoft.
Alexandru Holicov, CEO Adservio, a vorbit despre beneficiile extraordinare aduse de digitalizarea avansată în privința eliminării birocrației, a ușurării activității profesorilor și a implicării mai mari a părinților în educația copiilor lor: ,,Avem misiunea de a ajuta educația din România să devină cât mai relevantă prin digitalizare. Parteneriatul cu Microsoft și Vodafone aduce mai multă valoare tuturor celor implicați în învățământ: directori, profesori, elevi și părinți”.
Marilena Ionașcu, Director de Educație, Microsoft România, a subliniat: ,,Suntem extrem de bucuroși să anunțăm parteneriatul cu Adservio în ceea ce privește integrarea catalogului electronic Adservio cu Microsoft 365, inclusiv Teams, precum și utilizarea puterii Microsoft Azure, în vederea asigurării unor servicii de top pentru instituțiile preuniversitare din România. Astfel, școlile și liceele vor beneficia de cele mai bune condiții în utilizarea ambelor platforme (Adservio și Microsoft 365) și se vor putea concentra mai mult pe creșterea atractivității orelor la clasă. Suntem aici ca să arătăm, încă o dată, beneficiile pe care le putem genera în societate, ca urmare a colaborării dintre mediul privat și cel public, prin sprijinul acordat proiectelor PNRAS, cât și al celorlalte proiecte PNRR.”
Florin Vișoiu, director național de vânzări pentru IMM, Vodafone România, a spus: „Vodafone a susținut sistemul educațional în perioada pandemică livrând echipamente elevilor și conectând la internet școlile pentru a asigura continuitatea actului educațional. Avem expertiza, soluțiile și platformele digitale și echipele pregătite pentru digitalizarea școlilor din România și ne asumăm rolul de integrator de sisteme pentru a derula proiecte interconectate și interoperabile”.
Tot în calitate de speaker al conferinței, expertul în educație Radu Szekely, fost Secretar de Stat în Ministerul Educației a spus: ,,Școala de mâine este despre cum tehnologia elimină bariere de acces la învățare prin resurse educaționale deschise și partajate, permite învățarea individualizată și facilitează educația pentru toți”.
Luminița Bălășoiu, Director la școala privată „Ana Lugojana” și Cosmin Măruță, director la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, din București, au vorbit despre experiențele lor pozitive ale digitalizării managementului școlar prin Adservio. Cosmin Mălureanu, CEO Livresq/ Ascendia, a subliniat rolul conținutului digital în educația viitorului.