În perioada 25-29 februarie 2008, Advice Students organizează în Sala AGIR (vis-a-vis de Facultatea de Comerţ ASE Bucureşti) cea de-a treia ediţie AdRevolution, eveniment dedicat studenţilor pasionaţi de publicitate. De-a lungul celor cinci zile de conferinţe, studenţii dornici să înţeleagă mecanismele unei agenţii de publicitate vor intra în contact cu personalităţi marcante din industrie, care vor explica audienţei rolul fiecărui departament. Scopul conferinţelor este pe de o parte de a oferi participanţilor informaţii de actualitate din partea unor persoane relevante, iar pe de altă parte de a stabili un dialog între audienţă şi vorbitori. Conferinţele sunt structurate în concordanţă cu departamentele unei agenţii de publicitate abordând astfel componentele esenţiale ale acesteia. Zilele evenimentului vor fi, în ordine: ziua dedicată clienţilor, ziua de strategie şi research, ziua de creaţie, ziua de PR şi respectiv ziua de media. Fiecare zi va găzdui câte două conferinţe, în cadrul cărora profesionişti din domeniu vor susţine prezentări şi vor răspunde întrebărilor din public.
Pe lângă reprezentanţii celor mai prestigioase agenţii de publicitate din România, la conferinţe vor participa şi reprezentanţi ai clienţilor, precum şi personalităţi din zona de media. Un invitat special la această a treia ediţie AdRevolution este Paul Garrison, fostul Marketing Director al Coca Cola East Central Europe şi actualul fondator şi preşedinte al Garrison Group, profesor de marketing şi decan al CEU Business School şi autor al best-seller-ului “Exponential Marketing”.
Teach Me – primul pas spre o carieră în publicitate
Conferinţele AdRevolution vor fi urmate de Teach Me, mini şcoala de publicitate organizată în perioada 10-15 martie, pentru 30 studenţi selectaţi. Proiectul urmăreşte oferirea de oportunităţi pentru tinerii pasionaţi, care doresc să ia contact direct cu domeniul publicităţii, cât şi apropierea mai mult decât teoretică faţă de acest domeniu prin oferirea unor informaţii practice. Proiectul continuă succesul avut anul trecut, când Advice Students a oferit şansa de participare la festivalul internaţional de la Cannes celor 3 câştigători ai şcolii de publicitate.
Mai multe detalii pe www.adrevolution.ro
{mosloadposition user10}