Valoarea pachetului de beneficii de wellbeing primită de angajații Adobe România a fost extinsă la 600$/angajat, cu 50% mai mult decât valoarea anuală inclusă anterior pe acest segment în pachetul de beneficii al tuturor angajaților companiei.
De asemenea, pentru încurajarea echilibrului muncă-viață personală, angajații Adobe România primesc și 5 zile libere plătite, câte una la fiecare 3 săptămâni până la sfârșitul anului.
Cei peste 700 angajați ai Adobe România pot folosi bugetul de wellness pentru achiziția de produse sau servicii pentru o viață sănătoasă, de la abonamente și echipamente sportive, până la cărți, cursuri, resurse online de autodezvoltare sau kituri de activități și resurse artistice pentru copii și părinți.
Suplimentarea bugetului de wellness, alaturi de zilele libere plătite acordate suplimentar încurajează alocarea de timp individual, în familie sau cu prietenii și delimitarea timpului destinat muncii, respectiv vieții personale.
Potrivit sondajelor interne realizate în luna august la nivel de companie, angajații continuă să fie dedicați joburilor lor, cu rate de engagement mari și productivitate ridicată. De asemenea, majoritatea declară că se simt susținuți de colegi și management, precum și de resursele pe care Adobe le pune la dispoziție pentru a facilita munca la distanță – spune Cris Radu, Site Leader Adobe România și Vice President of Engineering în Adobe.
Echilibrul personal și activitățile de wellness sunt stimulate de companie și prin recomandări specializate în privința desfășurării întâlnirilor remote, precum susținerea pauzelor între întâlniri, limitarea numărului ședințelor online și duratei acestora la maxim 50 minute, alocarea de timp pentru pauze la fiecare oră de lucru sau sublinierea importanței mesei de prânz.
De asemenea, toți angajații Adobe beneficiază de un program prin care pot folosi serviciile unui psiholog, iar în cadrul aceluiași program pot apela gratuit și la serviciile unui consultant financiar.
Work from home, extins până la 31 iulie 2021
În contextul menținerii incertitudinii privind evoluția situației sanitare generate de CoVid-19 și pentru a evita expunerea angajaților la riscul de îmbolnăvire, echipa Adobe România continuă munca la distanță până la 31 iulie 2021.
Angajații Adobe România, cel mai mare centru de dezvoltare și cercetare al Adobe în Europa, lucrează de acasă începând cu 12 martie. Pentru asigurarea condițiilor optime de lucru la distanță, compania a oferit posibilitatea ca angajații să ducă acasă orice echipament propriu de la birou –precum laptop, monitor, tastatură, mouse, precum și un buget de 500$/angajat pentru achiziția de echipamente office pentru acasă. Mai mult, în toată perioada de valabilitate a politicii de work from home, compania asigură decontarea abonamentelor lunare de Internet.