acordat de revista Actualitatea Muzicala
Cei mai valoroşi oameni din zona muzicală şi cele mai importante proiecte ale anului 2011 vor fi celebraţi, pe data de 5 aprilie, în Aula Palatului Cantacuzino din Capitală, unde vor fi acordate premiile Revistei Actualitatea Muzicală. Cu acest prilej, Adina Dragomir, de la Radio România Cultural, va primi premiul reporterul anului. Premiul spectacolul anului revine producţiei Rebecca de Sylvester Levay şi Michael Kunze, în regia lui Attila Béres, spectacol al Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian”. Premiul pentru interpretare va fi acordat clarinetistului Emil Vişenescu, iar cel pentru promovarea artei coregrafice – Simonei Şomăcescu. Revista Actualitatea Muzicală a mai decis ca premiul pentru jazz sa fie decernat formaţiei vocale Jazzapella, cel pentru film muzical lui Dumitru Lupu, iar premiul pentru creaţie va ajunge la Roman Vlad. Aceeaşi publicaţie a desemnat-o ca solistă a anului 2011 pe Elena Gheorghe, în timp ce trupa Holograf va primi premiul pentru muzică rock.
Actualitatea Muzicală este o revistă lunară editată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, fondată în anul 1990, care din 1991 premiază în fiecare an personalităţi din domeniul muzicii. Printre colaboratori s-au regăsit de-a lungul timpului cele mai importante nume ale muzicologiei româneşti, precum Iosif Sava, Viorel Cosma, Ada Brumaru, Dumitru Avachian, Elena Zottoviceanu, Petre Codreanu, Liviu Dănceanu, Dan Scurtulescu, Vasile Tomescu, Carmen Stoianov, Florian Lungu, Florin-Silviu Ursulescu. Redactorul-şef al revistei şi prezentatorul G alei, alături de Octavian Ursulescu, este prof. univ. dr. Mihai Cosma.