· adidas x Parley lansează prima inițiativă globală, valorificând puterea sportului pentru a crește gradul de conștientizare în ceea ce privește situația oceanelor
· În săptămâna cu Ziua Mondială a Oceanelor, adidas x Parley ne va motiva pe toți să devenim ambasadori și să ne alăturăm acestei mișcări
· Înscrieți-vă pe adidas.com/runfortheoceans și urmăriți #adidasParley, #runfortheoceans
Herzogenaurach Astăzi, adidas și Parley for the Oceans au anunțat odată cu lansarea adidas x Parley Run for the Oceans prima lor inițiativă globală, o mișcare mondială care va avea loc în timpul săptămânii în care se celebrează Ziua Mondială a Oceanelor (5-11 iunie).
adidas, Parley for the Oceans și Runtastic și-au unit forțele pentru a valorifica puterea sportului ca un catalizator al schimbării pozitive, pentru a inspira oamenii să se alăture cauzei, mărind gradul de conștientizare cu fiecare pas. adidas și Parley Run for the Oceans vor crește vizibilitatea mișcării prin intermediul alergării. Astfel, educă participanții cu privire la modul în care ei, ca alergători, pot sprijini mișcarea pentru oceane mai curate, luând parte la o serie de sesiuni inspiraționale de alergare fizice, digitale și audio.
Alergare digitală:
Oricine poate deveni un ambasador al oceanelor și se poate alătura mișcării globale prin participarea la sesiunea digitală de alergare. Între 5 și 11 iunie, alergătorii din toată lumea se vor întâlni, virtual, pentru a-și arăta angajamentul față de situația oceanelor – cu fiecare kilometru parcurs. Pe măsură ce aleargă, aceștia pot asculta o poveste specială pentru alergare și pot învăța despre ecosistemul delicat al oceanelor, despre strategia Parley AIR și despre modalitatea în care pot fi parte din soluție. Alergătorii pot contribui cu kilometri parcurși și pot ajuta la răspândirea mesajului, înregistrându-se gratuit pentru sesiunea digitală de alergare. Cei care se înregistrează în această săptămână, aleargă și acumulează kilometri, pot vedea totalul distanțelor parcurse de toți alergătorii din întreaga lume care s-au alăturat mișcării.
NYC Run:
În aceeași zi în care are loc Conferința ONU a Oceanelor, prima inițiativă Run for the Ocean a adidas x Parley va reuni comunitățile de alergători, ambasadori ai oceanelor, ecologiști, artiști, lideri de opinie și reprezentanți ai mass-media pentru a inspira acțiuni colective și pentru a produce o schimbare pozitivă în lume.
O comunitate de 500 de alergători va participa la o cursă de 5 kilometri pe străzile din New York, în timpul nopții, iluminând străzile orașului cu lumini albastre și susținând cauza conservării oceanelor noastre.
Audio:
Pentru a stimula acțiunea prin sport și pentru a crește gradul de conștientizare, inspirând comunitățile de oameni să sprijine oceanele, a fost creată o aplicație inovatoare, Runtastic Cardio App. Această Poveste de Alergare, selectată de o echipă de susținători ai oceanelor, se bazează pe o sesiune de antrenament spontan și poate fi considerată ca o sursă neîntreruptă de creștere a gradului de conștientizare față de această cauză.
În ceea ce privește evenimentul principal, Eric Liedtke, membru al Comitetului Executiv al adidas AG, Global Brands, a declarat: „Poluarea prin materiale plastice este una dintre cele mai mari amenințări pentru oceane. În urmă cu doi ani, ne-am manifestat angajamentul de a combate această problemă, în parteneriat cu Parley for the Oceans. Am reușit să punem în aplicare primii pași importanți pentru a elimina plasticele nereciclabile din lanțul nostru de aprovizionare și anul acesta vom produce minimum un milion de perechi de pantofi folosind Parley Ocean Plastic™. Dar trebuie să facem mai mult.
Ambiția noastră este de a crea o mișcare globală care să oprească distrugerea oceanelor cu materiale din plastic. Cu adidas x Parley Run for the Oceans unim puterea sportului cu puterea unei lumi digitale pentru a inspira acțiuni pozitive pentru oceane. Am creat o platformă care permite oricui, din întreaga lume, să se înscrie, să crească gradul de conștientizare prin activități zilnice, cum ar fi alergatul, luându-și angajamentul să nu mai folosească materiale din plastic de unică folosință”.
Cyrill Gutsch, fondator al Parley for the Oceans a declarat:
„Run for the Oceans este o sărbătoare, un moment de reflecție, o paradă a păcii – o oportunitate de a fi conștienți de fiecare respirație și de a fi recunoscători pentru viața pe care universul magic albastru ne-o oferă.”
Pentru a afla mai multe despre cum să iei atitudine și cum să crești gradul de conștientizare pentru cauza oceanelor, vizitează și înregistrează-te pe adidas.com/runfortheoceans. Urmărește @adidasrunning pe Instagram, Twitter și Facebook folosind #adidasParley și #RunForTheOceans.