- adidas Sportswear este prima gamă de produse lansată de adidas în ultimele cinci decenii. Creată pentru confortul mișcării de zi cu zi, aceasta va fi disponibilă în întreaga lume începând cu 9 februarie 2023 în magazine și online.
- Jenna Ortega se alătură familiei globale adidas, devenind imaginea noii game și a campaniei “All That You Are”, care celebrează confortul găsit în exprimarea de sine.
- oferind piese vestimentare inspirate de sport, produsele-vedetă din noua gamă sunt pantofii AVRYN și treningul Tiro Suit, create pentru a oferi confort și totodată pentru a completa stilul cotidian al celor care le poartă.
adidas dezvăluie noua gamă Sportswear, inspirată din sport pentru a fi integrată cu ușurință în orice stil vestimentar. Astfel, adidas Sportswear completează liniile Performance și Originals, oferind piese ce vor întregi ținutele de zi cu zi a celor ce vor alege să le poarte. Produsele din gama Sportswear au fost create cu ajutorul celei mai recente tehnologii de înaltă performanță, folosită și în colecțiile din gama Performance care au susținut sportivi și atleți în ultimele decenii. Astfel, noile piese din gama Sportswear oferă confort și încredere pentru viața și mișcarea de zi cu zi.
Odată cu lansarea acestei noi game, superstarul global Jenna Ortega își face debutul cu adidas reprezentând noua gamă și colecția din sezonul Primăvară-Vară 23. Fiind considerată un adevărat reper al viitoarei generații, Jenna navighează cu fluiditate spațiul cultural, exprimând fără nicio reținere tot ceea ce este și tot ceea ce reprezintă.
Actriță, activistă, producătoare, style icon, și mult mai mult de atât, Jenna este o adevărată reprezentantă și susținătoare a individualismului și versatilității – motiv pentru care se aliniază perfect cu ceea ce adidas Sportswear dorește să faciliteze: o exprimare cât mai autentică a noilor generații.
Vorbind despre experiențele și implicarea ei, Jenna Ortega a împărtășit: “Modul în care mă exprim, fie că este estetic sau prin ceea ce spun, este ceva în care eu personal pun multă energie, deoarece știu cât impact poate avea în a-i inspira pe ceilalți. Îmbrățișând tot ceea ce sunt și tot ceea ce susțin, continuă să fie o călătorie și, prin experiențe noi, învăț și mă descopăr. Sunt o mare susținătoare a exprimării tuturor preocupărilor, pasiunilor și trăsăturilor diferite, fie că este vorba despre ceea ce faci, despre ceea ce porți sau despre ceea ce crezi – motiv pentru care am fost atât de încântată să lucrez cu adidas la această nouă campanie.”
Inspirată din sport, gama adidas Sportswear oferă tehnologii specifice de performanță îmbinând decupaje simple, culori și detalii de design, având confortul integrat în fiecare fibră. Curatoriată pentru a servi următoarei generații în diverse momente și potrivită pentru orice context, fiecare piesă iconică poate fi remixată pentru a crea un look unic sau poate fi un statement în sine, dacă este purtată ca atare.
Marcând lansările de debut ale noii game de produse, pantofii sport AVRYN și treningul Tiro Suit ocupă un loc central, având estetica și uniformitatea perfectă pentru diverse momente, fie că e vorba de relaxare cu prietenii, de drumul spre antrenamente sau de explorările urbane din timpul liber. Detaliile-cheie includ:
- Tiro Suit: Regândind silueta emblematică a treningului adidas, ce are o moștenire profundă în fotbal, Tiro Suit folosește elemente emblematice de design sportiv. Unul dintre produsele principale ale colecției, setul atemporal all-black – Tiro
- Suit Up Advanced – reintrepretează moștenirea sportivă într-un mod contemporan, în timp ce cele trei dungi emblematice adidas aduc un plus de funcționalitate și un aspect minimalist. Cu potențialul de a crea o varietate de look-uri fresh, Jenna Ortega îl remixează îmbrăcându-l cu o cămașă și cravată pentru momentele de pe platourile de filmare, combinându-l apoi cu un top auriu cu paiete pentru o seară cu prietenii.
- AVRYN: Realizat parțial din materiale reciclate, pantoful îmbină, de asemenea, tehnologiile BOOST și BOUNCE într-un mod nou care oferă confort atât în interior, cât și în exterior. Modelul AVRYN include două variante de culoare și oferă versatilitate în purtare, fiind potrivit pentru look-uri de zi cu zi.
Vorbind despre noua gamă, Jasmin Bynoe, Senior Designer adidas Sportswear, a declarat: „Îmbinând armonios siluetele sport cu detalii contemporane, produsele din gama adidas Sportswear au fost create folosind cele mai recente tehnologii de performanță adidas, pentru a oferi un maxim de confort și a se adapta stilului de zi cu zi al celor care aleg să le poarte. Suntem foarte încântați că Jenna s-a alăturat familiei adidas și că reprezintă această gamă, întrucât este o adevărată sărbătoare a autoexprimării și a individualismului, ceea ce se aliniază perfect cu tot ceea ce ea reprezintă. Colecția oferă o gamă largă de piese care pot fi integrate cu ușurință în outfituri versatile, încurajând libertatea de exprimare a oricui alege să le poarte. Am acordat o atenție deosebită încorporării unor croieli specifice, a unor culori și detalii de design simple, astfel încât colecția să fie versatilă și atemporală și piesele să funcționeze indiferent de ziua sau ocazia în care sunt purtate.”
Alături de Jenna Ortega, campania aduce împreună un colectiv mai larg de parteneri adidas, ce se reunesc pentru a sărbători confortul, frumusețea și puterea care derivă din exprimarea neîngrădită de sine. Ceilalți membri ai familiei adidas incluși în campanie sunt actualul deținător al ghetelor de aur din Premier League și iubitor de muzică Son Heung-min, jucătorul profesionist de baschet, entuziast al desenului și militant pentru practicile de self-care, Trae Young, atacanta din Super Liga feminină și iubitoarea de natură Mary Fowler și Carolina Voltan, gamer și amatoare de senzații extreme.
Reflectând la noua campanie, Trae Young a spus: „Focusul meu de zi cu zi este îndreptat spre a fi un atlet profesionist și un competitor neînfricat pe teren – spre a rămâne concentrat, competitiv și motivat în orice moment. Dar am învățat să îmbrățișez cu adevărat momentele de liniște. Timpul pe care mi-l acord mie și implicarea în arta mea mă ajută să mă reîncarc când sunt în afara terenului – ajutându-mă să ofer apoi în timpul jocului tot ce am. Treningul Tiro este ideal pentru mine atunci când nu sunt pe teren, deoarece îl pot folosi ca strat de bază, combinându-l cu un tricou alb simplu și accesoriile potrivite atunci când îmi doresc un look confortabil și fresh în același timp.”
‘’adidas Sportswear” se va lansa în întreaga lume începând cu 9 februarie în magazine și pe site-ul adidas.