reciclare de becuri uzate
Muzica si reciclarea merg mana in mana la festivalul de publicitate ADfel. Trupa Sistem si DJ Vasile sunt invitati sa mixeze neconventional pentru o viata fara poluare la Recycle Music Party sambata, 5 septembrie, pe terasa La Motoare.
Organizata cu sprijinul OmuletiiVerzi.ro in cadrul festivalului de publicitate neconventionala ADfel, Recycle Music Party isi propune sa imbine creativ actiunile pro-reciclare semnate Recolamp si sesiunile energizante de dans si muzica buna.
Sub deviza „nimic nu se pierde, totul se transforma”, cei care doresc sa participe la eveniment vor putea contribui direct la reciclarea de becuri uzate, care vor fi colectate in Coltul Verde. Ei vor avea ocazia sa afle mai mult informatii legate de reciclare chiar de la Omuletii Verzi si sa ia parte la sesiuni de pictura pe becuri. In final, executiile neconventionale vor fi expuse pe terasa.
Incepand cu ora 21:30, Sistem va incinge atmosfera cu un special live act de muzica pe butoaie, iar de la 22:00 DJ Vasile va urca la platane pentru o serie mixaje de elemente mai noi si mai vechi, ritmate de sound-uri underground-electro.
“Recycle Music Party” face parte dintr-o initiativa ampla, “Ziua Reciclarii”, care se va desfasura pe tot parcursul zilei de 5 septembrie, organizatorii ADfel 2009, impreuna cu Recolamp si OmuletiiVerzi.ro avand pregatite numeroase alte actiuni de popularizare a reciclarii.
ADfel, singurul eveniment autohton dedicat publicitatii neconventionale, organizat de IQads si 24-FUN, revine intre 31 august si 6 septembrie pe terasa La Motoare, din Teatrul National Bucuresti. Pe langa “Ziua Reciclarii” si “Recycle Music Party”, in programul festivalului au fost anuntate concursul de parodii Grand Spoof, Atelierele ADfel si expozitia de creatii neconventionale ADfel Galleries.
{mosloadposition user10}