ADDA și DespreAlcool.ro lansează piesa “Am grijă de noi”, o melodie emoționantă care le îndeamnă pe viitoarele mămici să fie responsabile și să nu consume alcool în timpul sarcinii. Piesa are o orchestrație specială, fiind construită pornind de la sunetul bătăilor de inimioare ale bebelușilor din burticile viitoarelor mămici.
“Mă bucur că fac parte din acest proiect minunat, mai ales că am devenit mămică și știu ce înseamnă grija și dragostea pentru copilul meu. Nu am făcut niciodată excese, cu nimic, iar când am rămas însărcinată mi-am dat seama că sunt 100% responsabilă de viața care crește în mine.
Toate deciziile pe care le iau în viață, le iau gândindu-mă la copilul meu. Pentru că vreau să fie bine din toate punctele de vedere. Și vreau să îi fiu exemplu. Pentru că, vrem nu vrem, copiii sunt oglinda părinților”, declară ADDA.
Piesa este un îndemn la responsabilizare, dedicat viitoarelor mămici. “Am grijă de noi” s-a lansat miercuri, 11 octombrie, pe canalul de YouTube ADDA Official și pe platforma DespreAlcool.ro și face parte din campania #9cu0 (9 luni cu 0 alcool), care, împreună cu experți, specialiști și personalități, printre care și Dana Rogoz, atrage atenția viitorilor părinți asupra riscurilor mari asociate consumului de alcool în timpul sarcinii.
“Sunt foarte bucuroasă că sunt ambasadoare a campaniei #9cu0 și că prin acțiunile mele pot ajuta ca mesajul “9 luni cu 0 alcool” să ajungă la cât mai multe viitoare mămici. De exemplu, împreună cu colegii mei de la Teatrul Godot, am reușit să ajungem cu mesajul de responsabilizare la peste 1.600 de oameni care au venit să vadă piesa de teatru 30+ și continui cu drag acest demers.”, a declarat Dana Rogoz, referindu-se la alte acțiuni din cadrul campaniei.
Alcoolul consumat în timpul sarcinii poate avea consecințe grave asupra bebelușului, dar și asupra mamei. Printre posibilele riscuri se numără avortul spontan, nașterea prematură sau întârziată sau probleme grave de dezvoltare a bebelușului. Cercetarea realizată într-o comunitate pilot arată că peste un sfert dintre femeile participante consideră că o cantitate mică de alcool consumat ocazional, în timpul celor 9 luni de sarcină, nu dăunează mamei sau viitorului bebeluș. Prin campania #9cu0, platforma DespreAlcool.ro își propune să schimbe această percepție.
“Sunt onorat că ADDA și echipa DeMoga Music au răspuns cu entuziasm invitației noastre de a transmite un mesaj atât de important prin intermediul muzicii. De-a lungul timpului am făcut eforturi considerabile pentru a ajunge cu acest mesaj la cât mai mulți viitori părinți. Sunt convins că prin această melodie vom putea contribui la informarea și mai multor părinți și la prevenirea riscurilor ce pot apărea la viitorii bebeluși.”, a declarat Robert Uzună, Corporate Affairs Director Ursus Breweries.
„Am grijă de noi” este produsă în studiourile DeMoga Music de către Marius Moga și Marius Mirică. Muzica și versurile sunt compuse de Marius Moga, Marius Mirică și ADDA, iar videoclipul este realizat în regia lui Codrin Roibu.
Mai multe detalii despre campania #9cu0 si despre riscurile asociate consumului de alcool pe perioada sarcinii puteți afla accesând platforma DespreAlcool.ro, dezvoltată de Ursus Breweries. În 2013, compania a lansat o campanie de informare despre riscurile consumului de alcool în timpul sarcinii. În 2015, campania a fost extinsă atât la nivel de mesaj de responsabilitate plasat pe produsele sale, cât și prin diferite activități și materiale de informare distribuite în toată țara, în cadrul campaniei “9 luni cu 0 alcool”.