Un add-on cool și elegant pentru orice SSD M.2 ce va spori stabilitatea sistemului
ADATA® Technology, producător de top al modulelor DRAM de înaltă performanță și al produselor NAND Flash, anunță astăzi lansarea radiatorului suplimentar cu răcire activă XPG STORM pentru SSD-urile M.2 2280. STORM este echipat cu un radiator din aluminiu și un ventilator. Poate fi montat cu ușurință pe orice SSD compatibil pentru a oferi răcire puternică. Temperaturi mai scăzute ale SSD-urilor duc la un spațiu de stocare mai stabil și performanțe îmbunătățite, pe lângă iluminarea RGB ce oferă posibilitatea de a avea un PC mai atractiv, cu aspect de gaming.
Temperaturile scăzute cresc performanța
În timp ce SSD-urile PCle M.2 2280 sunt momentan cele mai rapide de pe piață, ratele mari de transfer duc la o încălzire considerabilă. Fără un radiator, acumularea de căldură poate rezulta în compromiterea performanțelor și poate accelera degradarea SSD-ului. STORM include un radiator din aluminiu care se potrivește cu ușurință pe orice SSD M.2. Împreună cu radiatorul, STORM utilizează un ventilator pentru a pune în mișcare aerul rece și pentru a reduce temperatura cu cel puțin 25%, în comparație cu un SSD M.2 fără răcire.
Iluminarea RGB scoate tot ce este mai bun din SSD-uri
STORM include elemente de iluminare RGB care vor fi cu siguranță apreciate de case modders și de cei care își construiesc singuri PC-urile. În timp ce slot-ul M.2 este de obicei ascuns printre alte componente mai mari de pe placa de bază, un SSD echipat cu radiatorul RGB STORM va ieși în evidență. Vine cu moduri standard de iluminare RGB și suportă diverse aplicații, precum ASUS AURA Sync, Gigabyte RGB Fusion Ready și MSI Mystic Light Sync, pentru confort maxim și personalizare.
Instalare ușoară pe orice SSD compatibil
Datorită pastei termice pre-aplicate, STORM poate fi montat imediat pe orice card sau SSD M.2 2280. Nu este nevoie de proceduri complicate sau modificări de BIOS. Odată montat, STORM începe să funcționeze prin scăderea temperaturilor și îmbunătățirea stabilității sistemului.
Despre XPG
Xtreme Performance Gear (XPG) este o marcă ADATA Technology care oferă hardware de înaltă performanță pentru PC. Produsele XPG se disting prin depășirea metodologiei stricte ADATA A+ de testare, pentru a asigura cele mai înalte standarde pentru stabilitatea și performanțele superioare ale produselor. XPG oferă gamerilor, entuziaștilor și overclockerilor o experiență extraordinară, experimentată cel mai bine la performanțe maxime. Linia XPG prezintă atribute tehnice avansate, iar puterea sa strălucește prin design-uri elegante care au câștigat distincții de prestigiu la nivel mondial. Acestea includ de la Good Desing Award Japonia la Taiwan Excellence Gold Awards. Produsele ADATA XPG sunt recunoscute de overclockeri și de echipe profesioniste de gaming de renume mondial, care le folosesc ca hardware esențial pentru obținerea victoriei. Pentru mai multe informații, vizitați www.xpg.com.