Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

ADATA lansează modulele de memorie DDR5-4800

ADATA DDR5-4800

Colaborarea cu principalii producători de plăci de bază asigură performanțe și compatibilitate optime

ADATA® Technology, producător de top de module DRAM de înaltă performanță, produse NAND Flash, accesorii mobile, dispozitive de gaming și soluții industriale anunță astăzi ADATA DDR5-4800, o nouă generație de module de memorie DDR5 capabile să atingă frecvențe de până la 4800 MT/s și cu o capacitate de până la 32 GB. În plus, ADATA a colaborat cu șase producători importanți de plăci de bază, inclusiv AORUS, ASROCK, ASUS, GIGABYTE, MSI și ROG pentru a asigura performanțe și compatibilitate optime pe o gamă cât mai largă de plăci de bază.

ADATA DDR5-4800

„Prin capabilitățile noastre puternice de cercetare și dezvoltare și parteneriatele strânse cu principalii producători de plăci de bază din lume, ne-am angajat să oferim module de memorie cu performanțe superioare, de generație viitoare, capacități mai mari și stabilitate sporită”, a declarat Nick Dai, Senior Manager DRAM Products ADATA. „În lunile următoare vom continua să lansăm o gamă diversificată de produse DDR5 pentru a satisface diferitele nevoi ale creatorilor, gamerilor și a altor utilizatori.”

Un upgrade de viteză, capacitate și stabilitate

Odată cu creșterea numărului de nuclee al procesoarelor și al lățimii de bandă utilizate în ultimii ani, modulele de memorie cu performanțe mai ridicate sunt cruciale pentru a ține pasul în era 5G, IoT și WiFi 6. Comparativ cu modulele de memorie din generația anterioară, DDR5 permite alocarea unei lățimi de bandă mai mari fiecărui nucleu al procesorului, îmbunătățind considerabil performanța generală a computerului. ADATA DDR5-4800 are frecvențe de până la 4800 MHz și vine în variante de 8 GB, 16 GB sau 32 GB, pentru performanțe excelente și capacitate mare.

De asemenea, noile memorii au tehnologie ECC (Error Correcting Code) și PMIC (Power Management Intergated Circuit) pentru transmisii cât mai precise de date și o eficiență energetică îmbunătățită.

Asigurarea performanței și compatibilității optime prin colaborare

Platforma INTEL de generația 12-a va beneficia în curând de utilizarea modulelor de memorie DDR5, iar ADATA a efectuat teste comune cu producătorii de plăci de bază AORUS, ASROCK, ASUS, GIGABYTE, MSI și ROG pentru a asigura compatibilitatea și performanța optimă. Modulele de memorie DDR5-4800 vor fi disponibile în variante de 8 GB, 16 GB și 32 GB sau dual-kit-uri cu capacități de 2x8GB, 2x16GB și 2x32GB.

Variantele SO-DIMM vor fi disponibile până în al patrulea trimestru al acestui an pentru a satisface nevoile utilizatorilor de laptopuri.

Calitate și fiabilitate de ultimă generație

Modulele de memorie ADATA DDR5-4800 sunt fabricate cu cipuri de înaltă calitate, au fost supuse testelor stricte și respectă standardele JEDEC și RoHS pentru cea mai bună calitate și fiabilitate. Pentru și mai multă siguranță, noile module beneficiază de garanție pe viață.

Pentru a afla mai multe despre disponibilitate și prețuri pe anumite piețe, vă rugăm să vizitați www.adata.com.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.