Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Acum, on-line: www.traiestecumasura.ro

Un spaţiu de dezbatere cu tinerii despre un stil de viaţă echilibrat

În aceste zile s-a lansat website-ul www.traiestecumasura.ro, parte a programului naţional CSR iniţiat de compania URSUS Beweries: “Trăieşte cu măsură!”. Website-ul este platforma „on-line” de comunicare cu tânăra generaţie în ceea ce priveşte adicţiile şi regulile care ne conduc către un stil de viaţă echilibrat. Vizitatorii pot citi, alături de opiniile interesante ale unor reputaţi specialişti şi lideri de opinie, cele 40 de eseuri câştigătoare ale concursului cu acelaşi nume, scrise de studenţii participanţi la dezbaterile naţionale.
Un punct de atracţie al website-ului www.traiestecumasura.ro este posibilitatea tinerilor din toată ţara, cu vârsta între  14 şi 25 de ani  de a-şi expune ideile pe această temă de mare actualitate, trimiţând eseuri care vor intra în concurs, iar cele mai valoroase vor fi puncate de la 1 la 5 chiar de către vizitatori. Un program special va calcula automat rezultatele, iar eseul câştigător al lunii va fi premiat şi publicat pe website. Până în prezent,  550 de studenţi au participat la cele 14 dezbateri organizate în principalele centre universitare din Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Braşov. În anul 2008, proiectul se va dezvolta şi în alte 5 centre universitare din ţară. Seria dezbaterilor publice “Trăieşte cu măsură!” cu studenţii din marile centre universitare continuă în această perioadă în Bucureşti.

„<<Trăieşte cu măsură!>> îşi depăşeşte dimensiunea de proiect educaţional în arena responsabilităţii sociale. Este reflexia unui set de convingeri şi valori pentru compania noastră. Ne-am propus să creăm pe termen lung un spaţiu larg, informal, de dialog autentic între generaţia tânără şi personalităţi ale vieţii publice, pe un subiect care ne invită pe toţi la reflecţie: comportamentele extreme cu care ne confruntăm în acest secol dinamic versus ingredientele unui stil de viaţă echilibrat care ne pot conduce la reuşită personală şi profesională” a declarat Andra Samson, Corporate Affairs Manager, URSUS Breweries.
 
Personalităţi marcante s-au implicat activ în susţinerea dezbaterilor “Trăieşte cu Măsură”: Aurora Liiceanu – Psiholog, Dr. Lucian Vasilescu – Şeful Secţiei XVI Toxicomanii, Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia”,  Claudiu Bleonţ – Actor Teatrul Naţional Bucureşti, Andreea Răducan, Campioană Olimpică la Sydney 2000 şi Alice Nastase, Director Tango.

În cadrul studiului realizat de PRAIS pe baza fişelor de evaluare primite de la cei peste 450 respondenţi prezenţi la dezbaterile din centrele universitare, regulile de viaţă cel mai des menţionate de studenţi sunt: cunoaşterea de sine, echilibrul, descoperirea propriilor limite, respectul de sine şi a celor din jur, alimentaţia sănătoasă şi sportul, autoevaluarea, responsabilitatea, învăţarea din propriile greşeli şi ale celor din jur, buna comunicare.

„Pe lângă formele de comportamente adictive „de modă veche” –  alcoolul, tutunul, jocurile de cărţi – astăzi au apărut forme noi sau forme modificate: adicţia faţă de droguri, de shopping, de sex, de internet, sporturi extreme, extremisme politice, fanatisme, munca etc. Este greu să rezişti într-o lume în care criteriile, valorile nu se stabilesc dinafară, ci sunt stabilite din interior. Eşti liber, ţi se spune să  faci ce vrei, să alegi, dar suporţi consecinţele. De aceea, este mai important ca oricând să te cunoşti, să reflectezi asupra ofertei, asupra ispitelor vieţii, pentru a trăi echilibrat, cu măsură” – citat din materialul cu titlul  „Stil de Viaţă”, semnat de Aurora Liiceanu, care poate fi citit pe website-ul www.traiestecumasura.ro.

Bucuresti, 28.11.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.