„IDOLII FORULUI” – o carte care demonstrează nevoia de a avea o clasă de mijloc în cultură şi societate şi examinează divorţul dintre „elite” şi „mase”
· Simpozion – Facultatea de Litere, miercuri, 9 iunie 2010, ora 10:00 – tutelat de centrul Tudor Vianu al Universității București, director Mircea Martin; sponsor cultural revista Observator cultural. Sala de Consiliu a Facultății de Litere, Str. Edgar Quinet, nr. 5-7 .
· Lansare şi sesiune de autografe – Târgul de carte Bookfest, pavilionul 15, standul Grupului Editorial Corint, vineri, 11 iunie 2010, ora 16:00.
De ce e o clasă de mijloc a spiritului este de preferat “elitei” intelectualilor publici?
Este ideea de intelectual public, enciclopedic, fără o specializare dată, perimată în secolul 21?
Poate amâna fascinația publică față de ideea de intelectual ”enciclopedic” amator remodernizarea Estului Europei și a României?
Sorin Adam Matei, universitar american și autorul volumului ”Boierii minții” coordonează împreună cu Mona Momescu, lector la Universitatea Ovidius, Constanţa şi lector de limba română la Columbia University, un volum colectiv ce va da răspunsuri concrete și uneori incomode la aceste întrebări. Volumul, ce va apărea la prestigioasa Editură CORINT, este produsul colaborării cu 13 specialiști din domeniile social, politic, literar, jurnalistic și filozofic: Michael Shafir, Adrian Gavrilescu, Daniel Barbu, Caius Dobrescu, Mircea Flonta, Gabriel Andreescu, Stelu Șerban, Lucian Nastasă Kovacs, Marius Ghilezan,Vasile Morar, Bruno Ștefan, Alexandru Matei și Istvan Aranyosi.
Firul roșu al acestui volum pleacă de la constatarea formulată în ”Boierii minții” de Sorin Adam Matei, anume că societățile paramoderne, cum ar fi și România, sunt în continuare fascinate de mistica intelectualului public, fără specializare precizată, și că enciclopedismul acestuia, uneori amator, este echivalat automat cu genialitatea. Specialiștii, pe de altă parte, sunt descurajați de a deveni factori activi în viața socială. Aceasta duce la discurs și practici sociale premoderne, tributare idolilor gândirii scolastice, universaliste, mai degrabă specifice evului mediu. Pe scurt, ”elitele” pun în umbră clasa de mijloc a spiritului și blochează modernizarea societății.
Printr-o radiografie extrem de clară a tradiţiei intelectualului public în spaţiul românesc şi a comportamentului “elitei”intelectualilor publici, autorii explică de ce s-a ajuns ca în România locul curentelor de idei să fie luat de chemări le reînnoire socială în cheie teologală; de ce intelectualii publici au devenit funcționari politici, anulându-și funcția critică; de ce opera filozofilor de ”elită” este nulă pe plan internațional; de ce etica intelectuală ar trebui să includă toleranța și dialogul, nu exclusivimul; ori de ce pericolul unui derapaj ortodoxist, extremist, de genul anilor 30, nu a trecut încă. Volumul “Idolii Forului” oferă busola necesară pentru a ieși din acest hățiș de idei și pasiuni.
Un contramodel cultural: “clasa de mijloc a spiritului”
Pentru că intelectualul public român mai face greşeala de a confunda genialitatea cu o cultură enciclopedică, pentru că modelul de educaţie Maestru-Discipol de tip feudal mai inspiră încă ideologia cunoaşterii, pentru că grupurile de prestigiu mai scot şi în mileniul trei din paraclisele cunoaşterii icoane cu profeţi infailibili, pentru că idolatria e cult de stat în România, cei 15 coautori ai volumului “Idolii Forului” analizează fantomele din altar și oferă un contramodel cultural credibil. Autorii nu doar critică modelul iezuit, uneori dogmatic al canonului cultural românesc, îşi propun chiar să anunţe iminenta apariţie publică a „clasei de mijloc a spiritului,” formată din specialişti ce cunosc şi admit limitele cunoaşterii umane, sunt deschişi confruntărilor de idei şi sunt mai bine pregătiţi, în acord cu nevoile româneşti de intrare în normalitate.
Volumul este cea mai autentică chemare la normalitate din ultimii douăzeci de ani. Este produsul unui grup format în majoritate din autori cu vederi liberale. Volumul arată că statu quo-ul românesc nu este intangibil şi că ideile de centru sau de centru dreapta nu ar trebui să constituie un monopol. Este un model de dialog social între curente ideologice, opinii culturale și generații intelectuale.
ISBN: 978-973-558-0
Format: 15,5 x 23,5 cm; 232 pagini
Preţ: 44,90 lei
Vizitaţi site-ul cărţii: //idolii.com
Câteva fragmente din carte:
Sorin Adam Matei
“Intelectualii publici români sunt plini de prejudecăţi intelectuale, incluzând pe aceea că o cultură generală vastă, enciclopedică, bazată pe principii „esenţiale”, „imuabile” poate oferi toate răspunsurile la toate problemele. Acest mod de gândire e perimat şi interesat. E perimat pentru că presupune că lumea e o cantitate definită şi că o minte suficient de elastică şi cuprinzătoare o poate cuprinde. E interesat, pentru că enciclopedismul intelectualilor publici este confundat cu genialitatea, iar genialitatea este folosită ca mijloc de legitimare a ocupării unei poziţii sociale de elită.”
„Multe „conştiinţe ale modernităţii” au străbătut lumea în căruţe trase de idolii cunoaşterii”.
Michael Shafir
„Pentru perioada în care „intelectualii lui Băsescu” şi-au angajat deschis capitalul cultural în slujba factorului politic, ei s-au auto-suspendat de la calitatea de intelectual.”
Mona Momescu
„Profilul intelectualului public, enciclopedic, amator, cu nuanţe charismatice, se defineşte prin promovarea „pachetului restauraţionist” cultural, care identifică şi promovează perioada interbelică drept un vârf al culturii româneşti”.
„Complezenţa faţă de puterea politică este o trăsătură a intelectualului ,veche de când istoria sa”.
Daniel Barbu
„Intelectualii publici nu-şi afirmă identitatea împotriva curentului, cu riscul pierderii popularităţii, ci se lasă fie duşi de curent în tăcere, cum au făcut-o înainte de 1989, fie se străduiesc să treacă, în prezent, drept însăşi vocea autorizată a curentului.”
Marius Ghilezan
„Faptul că mulţi dintre veleitarii culturii române nu pot ieşi din sindromul de inferioritate, pe care încearcă să îl reprime compulsiv-obsesiv, instituie o stare de nevroză galopantă în societate”.
Caius Dobrescu
„Liviu Mihaiu şi Dan Puric. Adică, într-un colţ al arenei, un jurnalist de semi-scandal, dl. Mihaiu, un autentic „băiat dă cartier” care a învăţat repede că trogloditismul poate deveni un brand „intelectual”. În celălalt colţ, un mim, dl. Puric, foarte onorabil, se pare, atâta timp cât s-a menţinut între limitele precise ale meşteşugului său, dar care a luat hotărârea discutabilă de a schimba limbajul trupului pe cel articulat”.
Gabriel Andreescu
„Sub preşedinţia lui R.-H. Patapievici, Institutul Cultural Român a devenit sponsorul a numeroase concordii cultural-confesionale favorizând, din poziţia sa de demnitar, atitudinile religioase.”
Istvan Aranyosi
„Un indicator al calităţii este măsura în care scrierile tale au generat discuţii, citări în alte articole. Şi la acest capitol filosofii noştri sunt la nivelul nul (a se consulta ISI Cited Reference Search).”
Mircea Flonta
„inteligenţa este personală, pe când înţelepciunea este cu adevărat publică”.
Stelu Serban
„Democraţia nu apare astfel drept o elaborare intelectuală, realizată în spatele cortinelor grele din spaţiile academice”.
Alexandru Matei
„De la comuniştii stalinişti sub dominaţia cărora s-au aflat intelectuali români de mare valoare, ca G. Călinescu, Mihail Sadoveau şi Tudor Arghezi, la cea – păstrând proporţiile – pe care Traian Băsescu o exercită cu dibăcie asupra lui Gabriel Liiceanu, intelectualul român n-a fost niciodată liber, decât pentru a fi mai repede ocupat de o autoritate în numele sau cu girul căreia să poată vorbi”.
„Apel către lichele este probabil unul dintre titlurile cele mai umorale de care e în stare un filozof în exerciţiul dorinţei de putere”.
Lucian Nastasă Kovacs
„Cea mai mare parte a românilor cultivaţi sunt – spune Xenopol – mari amatori de funcţii publice, împrejurare ce-i împarte în două segmente rivale: cel al lui beati possidentes [fericiţii posesori] şi cel al însetaţilor”
“Lavinia Betea, citată şi invocată mai pretutindeni ca „expertă” în probleme legate de istoria comunismului românesc şi de psihologie politică, prestigiu pe temeiul căruia a devenit chiar şi conferenţiar la Facultatea de Stiinţe Politice din Bucureşti. Numai că persoana invocată s-a dovedit în cele din urmă un plagiator banal în partea de psihologie”.
„nelipsitul – într-o vreme – Stejărel Olaru, din presa de toate felurile a avut mereu o prestaţie atât de mediocră, fără a avea habar până şi de cele mai elementare dispozitive metodologice ale meseriei de istoric, chiar dacă din 2006 a fost director executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.”
{mosloadposition user10}
